CHIȘINĂU, 10 iul – Sputnik. Trei membri ai Consiliului Superior al Procurorilor au formulat o cerere de convocare a şedinţei extraordinare a Consiliului Superior al Procurorilor pentru miercuri, 10 iulie. Cererea este semnată de ministrul Justiţiei, Olesea Stamate, dar și de alți doi membri ai CSP: Ion Guceac și Dumitru Pulbere. Cei trei membri au venit cu această solicitare după ce o şedinţă a CSP-ului, programată pentru ieri, şi în cadrul căreia urma să fie analizată activitatea procurorului general, Eduard Harunjen, a fost amânată.
„În lumina sesizărilor adresate în ultimele săptămâni CSP-ului, (...) în care sunt expuse pretinse abateri în raport cu exercitarea mandatului de procuror general, solicităm convocarea în termeni proximi (10 iulie) a ședinței CSP. Tergiversarea examinării sesizărilor ar purta un caracter de autoînlăturare de la exercitarea funcţiilor care revin organelor de autoadministrare ale Procuraturii”, se arată în cerere.
Potrivit legii, ședința CSP poate fi convocată fie de președintele Consiliului, fie la cererea a minim trei membri.
Precizăm că ministrul de Interne, Andrei Năstase, a solicitat Consiliului Superior al Procurorilor să dispună înregistrarea unei sesizări împotriva Procurorului General și să desemneze un procuror sau un grup de procurori care să examineze plângerea și să pornească urmărirea penală împotriva Procurorului General pentru coparticipare la uzurparea puterii de stat, depășirea atribuțiilor de serviciu, amestec în înfăptuirea justiției, corupere pasivă.
Ieri CSP a venit cu o reacție la cererea făcută de ministrul de Interne. Membrii CSP au anunțat că nicio ședință nu a fost preconizată, că „infirmă public declarațiile potrivit cărora domnul Andrei Năstase ar fi „cerut Președintei Consiliului Superior al Procurorilor convocarea unei ședințe” și că niciun act normativ nu conferă o asemenea competență mandatului deținut de exponenții puterii executive”.
În replică, Andrei Năstase a declarat că reacția CSP reprezintă „cântecul de lebădă al ultimului bastion al regimului autoritar și oligarhic al lui Plahotniuc” și că CSP se pune în calea tragerii la răspundere a celor vinovați.
Pentru astăzi nu a fost anunțată o ședință a CSP.