Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Iată cum poți să câștigi legal un milion în Moldova: Anunțul făcut de o bancă comercială

Moldova Agroindbank anunţă un fond de recompensă de 1 000 000 de lei potenţialilor informatori pentru furnizarea datelor care ar contribui la reţinerea infractorilor şi recuperarea bunurilor furate.
Sputnik

CHIȘINĂU, 9 iul – Sputnik. Consiliul Băncii ”Moldova Agroindbank” a luat decizia de a compensa fiecare client păgubit cu o sumă de până la 500 000 de lei. Hotărârea a fost adoptată la doar două zile de la furtul produs în sucursala Chişinău-Buiucani, în urma căruia au fost sustrase bunuri din casetele de siguranţă. Potrivit băncii, decizia este ” luată în pofida prevederilor contractuale şi a practicilor naţionale şi regionale bancare”.

Misterul furtului de la „Moldova Agroindbank”: Învinuiri între Poliție și bancă

Decizia a fost anunţată de conducerea MAIB în cadrul unei întrevederi cu clienţii păgubiţi.

“Este o situaţie fără precedent pentru Republica Moldova şi pentru MAIB. Eforturile noastre sunt îndreptate în primul rând spre clienţii afectaţi, pe care îi asigurăm că vom lucra non-stop, pentru a contribui la soluţionarea operativă a acestui caz de către organele de anchetă, depistarea şi tragerea la răspundere a infractorilor. Întreaga conducere a băncii, întregul Consiliu regretă cele întâmplate”, a declarat președintele Comitetului de Conducere al MAIB, Serghei Cebotari.

Instituția anunță că va întreprinde toate măsurile necesare, în cooperare cu forţele de ordine, pentru a identifica autorii furtului, ceea ce ar permite compensarea deplină a clienţilor păgubiţi.

”În acest scop, banca anunţă un fond de recompensă de 1 000 000 de lei potenţialilor informatori pentru furnizarea datelor care ar contribui la reţinerea infractorilor şi recuperarea bunurilor furate”, anunță banca.

Informaţiile pot fi furnizate la adresa urgente@maib.md sau la numerele de telefon mobil +373 69268348 ori +373 68093777.

Instituția mai informează că pe lângă asigurarea măsurilor suplimentare de securitate, serviciul casete de siguranţă urmează a fi reformat conform celor mai bune practici bancare internaţionale.