Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Important: Obișnuiești să faci cumpărături online? Iată ce trebuie să știi

Cumpărăturile online au devenit un trend în ultimul timp. Moldovenii apelează tot mai des la site-urile specializate pentru a-și achiziționa produse pentru casă, articole vestimentare sau încălțăminte.
Sputnik
Important: Obișnuiești să faci cumpărături online? Iată ce trebuie să știi

Motivele principale pentru care majoritatea moldovenilor optează pentru shopping-ul online sunt simple: timpul redus în care poți să faci cumpărături și varietatea imensă de produse care ți-o oferă internetul.

Cele mai cotate produse sunt electrocasnicele, articolele vestimentare, încălțămintea accesoriile fashion și cele decorative pentru locuință.

Invitat în studioul Radio Sputnik Moldova, inspectorul din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor, Nicolae Olăraşu, a declarat că în ultima perioadă, tot mai mulți oameni se plâng pe calitatea produselor necalitative achiziționate de pe Internet.

În special, Nicolae Olărașu s-a referit la achiziționarea produselor electrocasnice și electronice, care adesea le dau bătăi de cap moldovenilor.

''Am avut și reclamații cu privire la zgomotul produs de frigider, defectarea rapidă a unor mecanisme sau distribuirea unor produse restituite anterior de către alte persoane, care aveau careva deficiențe'', a relatat Olărașu în studioul Radio Sputnik Moldova.

Procurarea produselor alimentare online: Riscuri și dezavantaje

Faptul că produsele pot fi returnate sau schimbate constituie un avantaj, spune invitatul.

''Din 2017, fiecare produs are un termen de garanție de 24 de luni. În acest timp, consumatorul are dreptul să solicite înlocuirea produsului cu unul de calitate adecvată sau reparația acestuia. Totodată, în primele 6 luni cumpărătorul poate solicita inclusiv restituirea contravalorii pentru bunul procurat, dacă exisă o neconformitate majoră. În cazul unor mici defecte consumatorul poate solicita remedierea deficiențe'', a punctat Olărașu.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș