Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

A lăsat copiii fără tată – Drama unui polițist care s-a sinucis

În vârstă de 34 de ani, Ionuț Podaru, ajutor de șef de post în comuna Ruginoasa din județul Neamț, România, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din stațiunea „Jupiter”.
Sputnik

BUCUREȘTI, 5 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Tragedia s-a produs aseară. Omul legii se afla pe litoral împreună cu soția sa, cu cei doi copii, dar și cu alte rude.

La un moment dat, acesta s-ar fi certat cu soția și ar fi plecat nervos spre hotelul unde erau cazați, apoi și-a pus capăt zilelor.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, în jurul orei 19:00, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la faptul că într-o cameră de hotel din stațiunea Jupiter se află o persoană spânzurată.

Îngrozitor: O fetiţă de 12 ani s-a sinucis după utilizarea rețelelor de socializare

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Neamț, care a fost declarat decedat, notează adevarul.ro

În cauză, polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Paul Tablan, șeful IPJ Neamț, a declarant că Ionuț Podaru era încadrat în Poliție de aproape 3 ani, avea toate testele psihologice la zi și nu a creat nici un fel de probleme în activitatea profesională.

”Solicitase câteva zile libere, nu era la mare în timpul serviciului”, a mai adăugat Tablan.

Deocamdată, gestul omului legii rămâne fără explicație…