Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Prognoză actualizată pentru începutul săptămânii: Cum va fi vremea în luna iulie

Vremea se schimbă la începutul acestei săptămâni – prognoza meteo pentru prima zi de iulie.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 iul – Sputnik. După câteva zile cu temperaturi confortabile, meteorologii anunță iarăși o încălzire considerabilă a vremii.

În prima zi de iulie, valorile termice maxime vor atinge 31..33 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, însă nu se vor înregistra precipitații.

În zilele următoare va fi și mai cald. Vor reveni temperaturile caniculare de până la 33..34 de grade.

Chișinăul se încinge la maximum vara, iar datele meteo oficiale nu reflectă realitatea

Mu ne vom prea răcori nici noaptea. Valorile nocturne vor atinge 21..23 de grade Celsius.

Administraţia română de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru luna iulie, valabilă în mare parte și pentru țara noastră. Potrivit estimărilor meteorologilor, în prima săptămână temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 01.07.2019 – 08.07.2019

Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor excedentare, local, în regiunile centrale și la munte.

Săptămâna 08.07.2019 – 15.07.2019

Temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general deficitare. Excepție vor face regiunile sud-estice unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

Săptămâna 15.07.2019 – 22.07.2019

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă