CHIȘINĂU, 29 iun – Sputnik, Silvia Zavadovschi. Obișnuim să luăm cina în oraș, să ne alintăm cu un steak sau un platou de legume. Puțini dintre noi cunosc însă că în majoritatea restaurantelor din Chișinău carnea din care se prepară bucatele este congelată. Cert este că acest lucru poate fi sesizat mai mult de către oamenii din domeniu. Cel puțin asta spune cunoscutul bucătar Petru Chicu, potrivit căruia, deși diferența dintre o friptură gătită din carne proaspătă și una din carne decongelată este mare, puțini sunt cei care pot observa acest lucru.
„Avem localuri frumoase în Chișinău. Se servește totul foarte frumos, dar bucatelor nu le ajunge gust deoarece sunt gătite din produse congelate. Desigur, nu toți pot sesiza asta. Dar sunt sigură că orice om, dacă ar avea posibilitatea să guste o bucată de carne care a fost proaspătă până la gătire și o bucată care a fost congelată, va face diferența”, a declarat cunoscutul bucătar Petru Chicu în cadrul emisiunii „Intersecții” de la Radio Sputnik Moldova.
Petru Chicu le recomandă tuturor să fie vigilenți atunci când aleg să gătească ceva din carne congelată.
„Știu sigur că multe localuri din Chișinău lucrează cu produse congelate, iar eu nu sunt adept a acestui lucru. Eu mă strădui să lucrez cu produse proaspete, iar când se întâmplă să gătesc ceva din carne congelată, mă asigur că acea carne a fost păstrată în condiții corespunzătoare și nu a fost congelată de mult timp”, adaugă Petru Chicu.
Bucătarul spune că restaurantele de la noi au restanțe mari și la capitolul standarde de gătit.
„O altă problemă este și felul în care sunt gătite bucatele. La noi nu există niciun standard de gătire a bucatelor, așa cum era pe vremuri, în URSS, atunci era o carte în care erau specificate standardele de gătire a diferitor bucate. Căror criterii trebuie să corespundă un anumit fel de mâncare. La noi, fiecare gătește cum îl duce capul”, adaugă bucătarul.
Majoritatea restaurantelor din Chișinău au restanțe nu doar la capitolul cină.
„Dacă e să vorbim de zeamă... dacă în mod normal dintr-o găină se fac 11 porții de zeamă, să știți că în unele restaurante de la noi, dacă bucătarii se străduie;te, îi iese și 25 de porții. Știți cum e - apa este ieftină, pliculețele cu praf și pulpele - tot, așa că de ce nu”, adaugă Petru Chicu.
Bucătarul spune că obișnuiește să-și gătească acasă și micul dejun, iar când nu reușește, mănâncă la serviciu, dar niciodată în oraș.
„Vreau să vă spun că la noi nu ai unde mânca o omletă bună. Eu mi-am făcut o concluzie – mai bine mă trezesc mai dimineața și gătesc eu acasă micul dejun, decât să mănânc undeva. Sau merg la muncă mai devreme și-mi fac micul dejun din ceva. Nu prea merg în localuri deoarece rămân dezamăgit”, adaugă bucătarul.
Spune că, deși avem multe pizzerii în Chișinău, pizza de la noi nu seamănă cu cea veritabilă, cea italiană.
„La noi, toți folosesc ba drojdii uscate, ba drojdii vii. Blatul este făcut din amestec de mai multe tipuri de făină. Unul pune mozzarela, altul pune cașcaval, iar altul pune produs de cașcaval. Mai mult, în multe localuri de la noi pizza este gătită din produse ieftine. Eu consider că mai bine pui un 7-8 lei în plus la cost, dar îi oferi consumatorului un produs de calitate. Pizza de la noi nu trece de nota 7. Nota 7 din 10”, conchide bucătarul.