Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Atenție maximă: Iată ce puteți păți în stațiunile din Bulgaria și România

În plin sezon estival, specialiștii atenționează asupra unei probleme cu care se pot confrunta cei care au ales să meargă la odihnă în Bulgaria ori România.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 iun – Sputnik. Specialiștii Centrului Național pentru Protecția Consumatorilor (CNPIEC) îi atenționează pe moldovenii care se odihnesc la mare, in Bulgaria si Romania, precizând că în zonele special amenajate din stațiunile turistice se vând produse contrafăcute.

Zatoka: Ce face Poliția în stațiunea cea mai populară printre moldoveni

Este vorba în temei de îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de parfumerie, accesorii și alte produse, acum fiind observă însă și o avalanșă de jucării contrafăcute.

Fenomenul se repetă an de an în aceste țări, în pofida faptului că sunt membre ale comunității europene unde legislația în domeniu este mai drastică.

Specialiștii bănuiesc că acest flagel este tolerat sau admis de către autoritățile competente de protecție a consumatorilor, la mijloc fiind interesului financiar generat de turiștii străini care se odihnesc în aceste stațiuni. Însă nici Moldova nu excelează la acest capitol.

CNPIEC vine cu mai multe recomandări pentru consumatori, sugerându-le să nu susțină fenomenul și să nu achiziționeze produse care le vor aduce ulterior doar dezamăgiri. Iar uneori chiar le pot pune în pericol sănătatea, mai ales dacă este vorba de copii.