Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vinerea neagră: Avertizarea de ultimă oră a INP

Inspectorii de patrulare au venit cu un avertisment pentru conducătorii auto – iată de ce aceștia trebuie să fie deosebit de precauți astăzi.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 iun – Sputnik. Inspectoratul Național de Patrulare a prezentat o statistică extrem de îngrijorătoare legată de accidentele rutiere. Potrivit Poliției, cele mai multe accidente se produc în țara noastră anume în zilele de vineri.

Astfel, potrivit datelor statistice, de la începutul acestui an cele mai multe accidente rutiere s-au produs în ziua de vineri a săptămânii.

INP trage un semnal de alarmă: Iată ce fac șoferii iresponsabili pe drumurile din țară

”Majoritatea au loc în intervalul orelor 16:00-20:00, iar cele mai grave, soldate cu persoane decedate, se produc între orele 22:00 și 06:00. Cele produse între orele 16:00- 20:00, de regulă, au loc din cauza neatenției, a grabei și a trecerii pe o altă bandă de circulație, fără a se asigura sau a anunța din timp manevra”, atenționează INP.

În contextul în care urmează două zile de odihnă, inspectorii de patrulare îndeamnă conducătorii auto să nu uite de regulile de circulație și de respectul față de ceilalți participanți la trafic..

În acest context, Poliția le recomandă șoferilor să pornească la drum noaptea doar dacă sunt odihniți. De asemenea, să nu consume alcool înainte de a urca la volan, să respecte limita de viteză, să nu orbească cu lumina de drum șoferii care vin în întâmpinare și să fie atenți la pietonii care pot traversa strada sau se pot deplasa pe marginea carosabilului.