Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Veste bună pentru moldovenii din Lituania: Iată ce au decis autoritățile

Veste bună: Permisele de conducere ale moldovenilor stabiliți în Lituania urmează să fie recunoscute de țara-gazdă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 iun – Sputnik. Recunoașterea permiselor de conducere eliberate în Republica Moldova pe teritoriul Lituaniei a fost unul dintre subiectele discutate de șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, și ministrul lituanian de Externe Linas Linkevicius, aflat în vizită la Chișinău.

Important pentru șoferi: Permise de conducere de tip nou - iată de când

”Am discutat un lucru foarte important și am convenit asupra unui lucru foarte important pentru diaspora noastră – recunoașterea și posibilitatea de a reconverti permisele de conducere eliberate în Republica Moldova pentru acei concetățeni ai noștri care trăiesc în Lituania”, a declarat ministrul Nicu Popescu în cadrul unui briefing susținut joi, 27 iunie, împreună cu omologul său lituanian.

În cadrul recensământului populației efectuat în 2012 în Lituania, 670 de persoane s-au declarat români/moldoveni, potrivit Ambasadei Republicii Moldova la Vilnius.

Marea majoritate a moldovenilor care au emigrat în Lituania s-au stabilit în această țară în anii 70-80 ai secolului trecut.