Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ultimă oră: Șeful PCCOCS, Nicolae Chitoroagă, a demisionat

Șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizații și Cauze Speciale și-a anunțat plecarea din funcția de șef al insituției.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 iun - Sputnik. Șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Nicolae Chitoroagă, a demisionat. Potrivit surselor Sputnik Moldova, acesta a convocat o ședință cu angajații PCCOCS și a anunțat că pleacă din funcție. Acesta le-a mulțumit pentru cooperare. 

Nicolae Chitoroagă a obţinut funcţia de şef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) în urma unui concurs, după ce a exercitat interimatul din august 2016, dată la care a şi fost creată PCCOCS.

Acesta este procuror din anii ’90, iar după fondarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC), a fost şeful Direcţiei Urmărire Penală a instituţiei.