Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Proteste violente la Tbilisi: Peste 200 de persoane au avut de suferit - Video

Mii de protestatari s-au ciocnit cu poliția joi seara, după ce o fracțiune de opoziție a încercat să ia cu asalt clădirea Parlamentului Georgiei, unde a avut loc mai devreme Adunarea Generală a Adunării Interparlamentare privind Ortodoxia.
Sputnik

Joi seara, protestatarii au început să se adune masiv lângă clădirea vechiului Parlament de pe bulevardul Rustaveli din Tbilisi.

Proteste la Tbilisi: Poliția a reacționat cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc

Opoziția a cerut demisia ministrului georgian de Interne, Giorgi Gakharia, și a președintelui Parlamentului, Irakli Kobakhidze.

Activiștii radicali au încercat să pătrundă cu forţa în clădirea Parlamentului, determinând poliția să aplice măsuri de control al mulțimii.

Pentru a calma spiritele, poliția a folosit gaze lacrimogene, tunuri de apă și gloanțe de cauciuc, iar mai mulți protestatari au fost încătușați.

Numărul victimelor a ajuns la 240 - dintre care 80 sunt ofițeri de poliție, a declarat viceministrul georgian al sănătății, Zaza Bohua.

În prezent, 102 persoane rămân în spitalele din Tbilisi - starea unui pacient este gravă, iar alți doi au fost supuși intervențiilor chirurgicale.

„Peste 40 de victime au fost internate în spital, peste 30 au fost externate deja, iar 11 persoane au rămas sub supravegherea medicilor. Victimele au fost  internat în spital cu diverse leziuni corporale”, a declarat Bohua, citat de Sputnik Georgia.