Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin a explicat de ce este periculoasă liberalizarea pieței drogurilor

În timpul liniei directe președintele Rusiei, Vladimir Putin, răspunzând la întrebări, a adus drept exemplu scandalul în care a fost implicat un jurnalist rus căruia organele de drept i-au strecurat substanțe narcotice.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 iun – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul liniei directe a declarat că trebuie de intensificat controlul asupra activității organelor de drept pentru ca acestea să nu facă abuz de autoritate și să nu comită infracțiuni.

Nava sub pavilion moldovenesc ce transporta droguri: Explicațiile Agenției Navale

Președintele a menționat, în acest context, reținerea jurnalistului Ivan Golunov, subliniind că, după acest caz, au fost demiși demnitari de rang înalt.

Conform poliției, Golunov a fost reținut având asupra sa mefedronă, însă ulterior urmărirea penală pe numele său a fost anulată, deoarece nu a fost dovedită participarea sa la comiterea infracțiunii. Jurnalistul a declarat că narcoticele i-au fost strecurate.

Ministrul Afacerilor Interne al Rusiei, Vladimir Kolokolțev, a făcut personal o declarație specială legată de acest scandal spunând că urmărirea penală a jurnalistului este anulată și că va cere ca doi generali de poliție să fie demiși din funcție, ceea ce s-a și întâmplat ulterior. Și-au pierdut postul șeful direcției antidrog a MAI din orașul Moscova, Iuri Deveatkin, și șeful Direcției Afacerilor Interne a Circumscripției Administrative de Vest, Andrei Pucikov.

"Trebuie monitorizată activitatea organelor de drept pentru ca să nu fie înregistrate infracțiuni comise de către acestea. Pentru ca să nu fie cazuri asemănătoare cu cea a jurnalistului despre care ați vorbit. Apropo, generalii au fost demiși pentru această faptă. Sper că vor fi efectuate investigațiile necesare pentru depistarea tuturor vinovaților”, a spus Putin.

Președintele a explicat totodată de ce consideră că nu trebuie reduse pedepsele prevăzute în articolele antidrog din Codul Penal.

"Trebuie oare de liberalizat această sferă? În opinia mea – nu, deoarece pericolul pentru țară, pentru națiune, pentru poporul nostru este foarte mare. Dacă o persoană păstrează, transportă, răspândește chiar și un volum sau o doză mică, trebuie să răspundă pentru acest lucru. Aici nu poate fi niciun fel de liberalizare”, a spus Putin.

Acesta a adăugat că în Rusia, din numărul total de deținuți, 26% au fost condamnați conform articolelor antidrog.