CHIȘINĂU, 11 iun – Sputnik. Procuratura Generală informează marți, 11 iunie, că procurorii s-au autosesizat și au inițiat un proces penal după „apariția în spațiul public a unor date care pun la îndoială legalitatea finanțării unor formațiuni politice”.
Procuratura Generală nu precizează ce formațiuni politice sunt vizate în dosar.
„În procesul investigațiilor, procurorii au demarat o serie de acțiuni în vederea elucidării obiective a circumstanțelor cazului, inclusiv au ridicat probe și au purces la audierea persoanelor. Pe măsura desfăşurării acţiunilor şi adoptării unor decizii procesuale, Procuratura va difuza informaţie suplimentară”, anunță instituția într-un comunicat de presă.
Reamintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, conducerea Partidului Democrat (PDM) a învinuit Partidul Socialiștilor (PSRM) că a beneficiat de finanțare din Rusia, lansând apoi în presă înregistrări video care ar fi trebuit să-i confirme declarația. Președintele Igor Dodon, liderul neformal al PSRM, a respins acuzațiile, afirmând că frazele cu care apare în înregistrările video sunt rupte din context.