CHIȘINĂU, 30 mai – Sputnik. Demnitarii de stat, magistrații, militarii și polițiștii din România vor putea face rost de autorizație de port-armă fără a fi obligați să urmeze un curs de instruire teoretică și practică.
Astăzi, Senatul român a adoptat cu 42 de voturi „pentru”, 15 voturi „împotrivă” și 4 abțineri un proiect de lege de modificare a legii armelor prin care magistrații, militarii și polițiștii vor fi scutiți de obligativitatea urmării unui curs de instruire pentru procurarea unor arme legale. Acesta urmează să fie adoptată și de Camera Deputaților.
De menționat că legea se va aplica și după încetarea activității, pensionare, trecere în rezervă sau retragere.
Legea va intra în vigoare doar după ce va fi adoptată de Camera Deputaților, va fi promulgată de președintele țării și publicată în Monitorul Oficial.