Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

WikiLeaks: Julian Assange a fost transferat la spital în stare gravă de sănătate

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a cărui stare de sănătate îi îngrijorează pe jurnaliştii de la site-ul fondat de el, a fost transferat la spitalul închisorii britanice Belmarsh. Avocatul său a spus despre Assange că „abia vorbeşte”.
Sputnik

CHIȘINĂU, 30 mai – Sputnik. Julian Assange a fost transferat la spitalul închisorii britanice Belmarsh. Pe site-ul WikiLeaks a fost publicat un text care reflectă îngrijorarea cu privire la starea lui de sănătate.

Site-ul dezvăluie că starea lui de sănătate s-a deteriorat grav după șapte ani petrecuți la Ambasada Ecuadorului în condiții „incompatibile cu drepturile fundamentale ale omului”.

​Avocatul lui Assange, Per Samuelson, a declarat vinerea trecută că sănătatea clientului său este atât de afectată încât „este imposibil să port o conversație normală cu el”, potrivit Sputnik France

Simonian: Assange este cel mai mare jurnalist al epocii

„În timpul celor șapte săptămâni petrecute la [închisoarea] Belmarsh, starea lui de sănătate a continuat să se deterioreze, a pierdut mult în greutate. Decizia autorităților penitenciare de a-l transfera la spital spune multe”, scrie Wikileaks.

Fondatorul WikiLeaks, în vârstă de 47 de ani, a fost arestat pe 11 aprilie la Ambasada Ecuadorului din Londra, unde a stat timp de șapte ani, în urma unei cereri de extrădare din partea Statelor Unite.

La începutul lunii mai, Assange a fost condamnat de către tribunalele britanice la aproape un an de închisoare pentru încălcarea condițiilor de eliberare condiționată, când s-a refugiat la Ambasada Ecuadorului în 2012. Julian Assange se confruntă cu posibilitatea unei condamnări cumulate de 175 ani de închisoare în Statele Unite.