Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Dodon și Tokayev și-au strâns mâna: Ce au discutat tete-a-tete cei doi oficiali

Președintele Republicii Moldova participă în aceste zile la reuniunea Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice, care are loc în Kazahstan. Șefului statului a avut o întrevedere bilaterală cu președintele țării gazdă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 mai – Sputnik. În cadrul vizitei de lucru de două zile în Republica Kazahstan, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu omologul său kazah, Kassym-Jomart Tokayev.

Potrivit Președinției, cei doi oficiali au discutat mai multe chestiuni cu privire la relațiile de cooperare bilaterală. Dodon și Tokayev au apreciat ascensiunea dialogului politic la nivel înalt, în beneficiul celor două popoare.

Interlocutorii au salutat perspectiva dezvoltării relațiilor moldo-kazahe, exprimându-și disponibilitatea pentru continuarea dialogului în acest sens și în special de valorificare a potențialului în domeniul comercial-economic.

Igor Dodon a subliniat că în anul 2018, cifra de afaceri dintre țările noastre a constituit 22 de milioane de dolari, cu 18 la sută mai mult comparativ cu anul precedent.

”Considerăm necesară dinamizarea cooperării bilaterale, în vederea eliminării barierelor existente și consolidării raporturilor comercial-economice”, a declarat șeful statului.

Igor Dodon participă la ședința Consiliului Suprem al Uniunii Economice Euroasiatice

În cursul întrevederii, interlocutoriii au apreciat pozitiv baza normativă și de drept, care include 31 de acorduri bilaterale în majoritatea domeniilor de cooperare, inclusiv cu privire la încurajarea și protecția reciprocă a investiților.

În context, părțile au menționat interesul reciproc față de creșterea nivelului de reprezentanță diplomatică a țărilor noastre până la rangul de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar și deschiderea ambasadelor la Chișinău și Nur-Sultan.

De asemenea, Igor Dodon și Kassym-Jomart Tokayev au subliniat importanța dinamizării activității Comisiei interguvernamentale bilaterale, însă acest lucru depinde de reglementarea problemelor politice interne din Republica Moldova.

Oficialii au remarcat rolul pozitiv al diasporei moldovenești din Kazahstan, din care fac parte aproximativ 30 de mii de persoane și care contribuie activ la apropierea țărilor și popoarelor noastre.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe Instagram.

Accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.