CHIȘINĂU, 27 mai – Sputnik. Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) și Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și-au consolidat parteneriatul. Cele două instituții au semnat un acord de colaborare. Documentul a fost semnat de directorul general al ANSC, Anatolie Zagorodnîi și președintele ANI, Rodica Antoci.
Acordul stabileşte cadrul de colaborare între Autoritatea Naţională de Integritate şi Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestora şi sporirii eficienţei acţiunilor, corelate cu obiectivele specifice urmărite de fiecare autoritate.
Documentul reglementează și interacţiunea dintre cele două instituții în procesul determinării procedurilor şi modalităţilor pentru schimbul de informaţii, discutarea problemelor de interes comun şi organizarea şedinţelor comune.
Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de alte autorităţi publice, faţă de persoane fizice şi juridice, care examinează contestaţiile formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publică. Agenția dispune de independenţă organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară și nu se subordonează niciunei alte autorități sau instituții publice, având obligația de a apăra drepturile și interesele legitime ale tuturor părților implicate în contestaţiile trimise spre soluționare fără nicio privilegiere sau discriminare.
Autoritatea Naţională de Integritate exercită controlul averii şi al intereselor personale; controlul privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităţilor și al restricţiilor; constată și sancționează încălcările regimului juridic al averii și intereselor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor.