Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ion Balan: Nu avem încă o agricultură performantă- iată ce schimbări ne așteaptă

Fostul deputat Ion Balan a vorbit în studioul radio Sputnik Moldova despre modul în care statul își propune să sprijine agricultura în următorii ani. El a spus că în ultima perioadă suportul autorităților pentru această ramura strategică a sporit, dar nu este suficient.
Sputnik
Ion Balan: Nu avem încă o agricultură performantă- iată ce schimbări ne așteaptă

Ion Balan a declarat în studioul radio Sputnik Moldova că  în ultimii ani s-a creat impresia că statul a sprijinit mai mult importul de produse agricole decât producătorul național. Fostul deputat mai spune că fondul de subvenționare în agricultură, care se cifrează la aproximativ 1 miliard de lei, ar trebui dublat.

„Guvernul asigură în mare parte fondul de subvenționare în agricultură însă el nu este suficient. Pentru a avea rezultate, este nevoie de dublarea acestui fond, în caz contrar ne vom mișca lent și nu vom avea o agricultură competitivă”, a spus Ion Balan.

Fostul președinte al comisiei parlamentare de profil declară că în următorii ani în agricultura moldovenească ar trebui să se producă schimbări majore. Este vorba despre trecerea treptată de la procedura de subvenționare pentru investiții în agricultură, la subvenționarea la hectar.

Agricultura în Moldova: Cum să obții milioane de lei de la stat pentru dezvoltare

„Legea prevede că, începând cu anul 2020, vor fi achitate și subvențiile la hectar. Dar acest fapt nu ar schimba radical lucrurile pentru că un simplu calcul ne arată că la cele două milioane de hectare de teren agricol care sunt în Moldova, raportat la un fond de subvenționare de aproape 1 miliard de lei, ar înseamnă că unui agricultor îi va reveni doar 500 de lei”, a mai spus Balan.

Fostul deputat consideră că o şansă pentru creşterea veniturilor obţinute în sectorul agricol ar fi promovarea şi facilitarea exporturilor de produse agroalimentare, iar pentru asta ar trebui să delimităm cele mai competitive domenii din sectorul agrar.

„În condițiile în care agricultura a fost declarată o ramură strategică, statul ar trebui să asigure și cu măsuri de protecție ramura agricolă prin aplicarea unor bariere la importul de produse agricole, cu respectarea acordurilor internaționale, pentru a nu fi sancționați de Organizația Mondială a Comerțului”, a punctat fostul deputat Ion Balan.

Statul oferă suport financiar agricultorilor prin Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, care în 2019 constituie circa 900 milioane de lei.

Autor: Eduard Maciac

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>