Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Alegerile europarlamentare: Când vor fi cunoscute rezultatele

Astăzi au loc alegeri europarlamentare în 20 de țări ale Uniunii Europene, inclusiv în România.
Sputnik

CHIŞINĂU, 26 mai - Sputnik. Alegeri pentru Parlamentul European se desfășoară astăzi în 20 de țări UE: Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia.

Aște șapte țări au organizat deja alegeri europarlamentare în primele trei zile ale scrutinului din perioada 23-26 mai. Este vorba de Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Republica Cehă, Letonia, Malta şi Slovacia.

Alegerile europarlamentare: răsturnarea balanţei de putere stabilită în UE

Parlamentul European va publica primele estimări naţionale începând cu ora 18:00 (19:00 ora Moldovei), iar prima estimare a componenţei noului Parlament - după ora 20:15 (21:15), în funcţie de informaţiile naţionale disponibile.

Rezultate oficiale provizorii la nivel european sunt aşteptate în jurul orei 21:15 GMT (0:15 ora Moldovei), moment când vor apărea și primele estimări ale noii componenței a Parlamentului European. Acestea vor fi proiectate pe un ecran uriaş amplasat în Hemiciclul Parlamentului European, unde vor fi prezenţi liderii grupurilor politice şi candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene care vor reacţiona la rezultate.

În alegerile europarlamentare din 23-26 mai vor fi aleşi 751 eurodeputaţi, mandatul cărora va fi până în 2024. România își alege cei 32 de europarlamentari care o vor reprezenta în legislativul UE, iar în cazul ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, va fi reprezentată de 33 de eurodeputaţi.