CHIȘINĂU, 24 mai - Sputnik, Silvia Zavadovschi. Rolul unui manager într-o companie este de a crește performanțele echipei pe care o conduce, de a inspira angajații și de a rezolva problemele care apar în procesul de lucrul și care duc la stagnarea atingerii obiectivelor. Cel puțin asta spune teoria și așa se întâmplă în companiile care se respectă.
Această descriere nu este însă caracteristică și pentru cele mai multe companii din Republica Moldova, în care, cu părere de rău, nu prea găsim manageri, ci doar șefi, care ajung în aceste funcții pentru că sunt fiica, feciorul, nepotul, prietenul sau cunoscutul cuiva. Cert este că, în cazul dat nu contează potențialul candidatului și cunoștințele pe care le deține, ci din partea cui vine..
Așa se face că în cele mai multe companii din țara noastră, indiferent că vorbim de instituțiile de stat sau cele private, găsim în funcții de conducere „șefi”, și nicidecum manageri. De lideri, nici nu vorbim.
De ce „șefi” și nicidecum „manageri” sau „lideri”
Șefi, pentru că știu doar să dea indicații, să vină dimineața ultimii la serviciu și să plece seara printre primii și, desigur, în cazul lor, ora mesei durează 2-3 ore pe zi, iar meritele echipei și le atribuie fără nicio ezitare, că doar la asta se pricep cel mai bine.
În timp ce un lider este acel care vine primul la muncă și iese printre ultimii din birou. Este persoana care inspiră, motivează, își ajută colegii și nicidecum nu-și impune respectul cu „bățul”.
Mai mult, un lider va angaja în echipa sa cei mai competenți oameni, în timp ce un șef va opta pentru persoane „loiale”, iar angajații competenți vor fi percepuți drept un pericol pentru funcția lui.
Încotro duce această abordare?
Angajații care au nenorocul ca superiorul lor să fie un „șef” și nicidecum un „lider” au șanse foarte mari să se confrunte cu probleme sănătate, atât de ordin psihologic, cât și fizic, spune psihologul Zinaida Gribincea.
”De cele mai multe ori, managerii de la noi obișnuiesc să exploateze angajații prin sarcini suplimentare, sarcini pe care angajatul trebuie să le facă în afara programului de muncă și pentru care nu este remunerat și nici apreciat. Mai avem o categorie de manageri în Republica Moldova care își atribuie lor reușita angajaților, atitudine ce creează nemulțumirea în rândul angajaților, chiar dacă salariul pe care îl primesc este bun”, spune psihologul Zinaida Gribincea.
Și dacă, inițial, sarcinile suplimentare și atitudinea incorectă a superiorului față de angajat are efecte negative doar la nivel de individ, pe termen lung, consecințele se extind și la nivel de instituție.
„Inițial, angajatul începe să fie iritat, obosit sau poate să acuze și dureri de cap, dureri gastro-intestinale, ceea ce duce la afectarea vieții personale a angajatului. Mai mult, fiind obosit, angajatul își pierde capacitatea de concentrare și nu mai dă randamentul pe care l-a avut. În consecință, are de suferit întreaga activitate a companiei”, adaugă Zinaida Gribincea.
Așa ajungem să avem angajați obosiți și nemulțumiți de locul de muncă pe care îl au, iar cei mai mulți dintre ei, dorm datorită somniferelor, dar despre asta vom vorbi într-un alt material.
Exemplu: Cum managementul defectuos distruge echipe bune
Este cunoscut faptul că un management defectuos într-o companie este mai periculos decât o tornadă. O demonstrează și istoria care ne-a povestit-o Cristina, o tânără de 26 de ani din Chișinău, care a avut experiența să simtă pe propria piele ce înseamnă să lucrezi în echipa unui „lider”, dar și a unui „șef”. (n.r. numele adevărat al eroinei a fost schimbat).
Totul a început acum patru ani. Fiind în ultimul an de facultate, Cristina a decis să se angajeze într-o companie de „PR și Comunicare” de la noi. Deoarece muncea pentru doar 4 ore pe zi, avea doar, atenție, 2200 de lei. Spune că nu o deranja salariul mic, deoarece scopul ei era să învețe meserie și nicidecum să facă bani.
„Mă simțeam o norocoasă, deoarece după ce am făcut practica la acea companie mi s-a propus să lucrez part-time. Chiar nu mă interesau banii, deoarece scopul meu era să „fur” meserie”, spune Cristina.
Posibilitatea de a crește profesional nu era singurul lucru care o motiva. Cristina spune că echipa din care a ajuns să facă parte, era extraordinară. Fiecare angajat își știa locul și rolul său în companie, iar de bârfe, intrigi și dușmănie – nici vorbă.
„Eram ca o familie. Vă spun cu toată sinceritatea că nu mă deranja faptul că ies la muncă sâmbăta sau duminica, deoarece la lucru mă simțeam ca în sânul familiei”, adaugă Cristina.
Familie formată din 14 membri, dintre care directorul general și contabila.
„Directorul era superb. De fapt, cred că și a rămas la fel. Niciodată nu certa pe nimeni. Când se făcea vreo gafă doar trimitea câte un „emoticon” pe chat-ul comun. Cert este că noi lucram mai mult cu seniorul nostru, Oxana, o fetiță de 30 de ani, care era „mâna dreaptă a directorului” - în sensul bun al cuvântului. Oxana era întotdeauna la serviciu, avea răspuns la orice întrebare și deși noi prestam servicii de PR și comunicare mai multor clienți, ea cunoștea fiecare client în parte, iar când erau careva probleme cu vreun client, ea își lua responsabilitatea să clarifice lucrurile. Deci, ca să înțelegeți, toate oalele se spărgeau de capul ei”, spune Cristina.
Cert este că toți angajații companiei mergeau periodic la diferite training-uri pentru perfecționare, care erau organizate atât în țară, cât și peste hotare.
”Fiecare angajat mergea la training-uri, care erau achitate de companie sau câștigate prin intermediul a diferite parteneriate”, adaugă Cristina.
Lucrurile au decurs perfect în acel an. Doar că Oxana a rămas însărcinată, iar în luna aprilie a anului 2016 a mers în concediu de maternitate.
”Oxana spunea că se va întoarce repede la serviciu, dar după ce a născut, nu s-a mai întors deoarece a vrut să se dedice fetiței”, adaugă Cristina.
Așa se face că funcția Oxanei a fost ocupată de soția directorului, care deși avea studii în jurnalism și comunicare, nu lucrase nicio zi în domeniu, deoarece fusese în concediu de maternitate cu doi copiii.
”Venirea Elenei în locul Oxanei a însemnat începutul sfârșitului. Pe lângă faptul că era o incompetentă, se lăuda mereu...așa că în primele săptămâni am aflat toată viața ei, dar și cât de frumoși, inteligenți și descurcăreți sunt membrii familiei lor”, adaugă Cristina.
Cert este că incompetența noului superior și-a pus accentul pe întreaga activitate a companiei.
”Soția șefului nu verifica lucrul nostru, niciodată nu știa ce se întâmplă în companie. Dacă vreun client își manifesta nemulțumirea, ea ne lăsa să ne descurcăm singuri, fiindcă, desigur, ea nu prea stătea la lucru. Venea pe la 11.00 să își arăta rochiile, ne povestea cât e de dificil să fii mama a doi copii și încă să deții o funcție atât de solicitantă, după care pleca”, adaugă Cristina.
În doar trei luni, soția directorului a distrus echipa formată timp de 4 ani de Oxana.
”Între timp, colegii au început să fie recrutați de alte companii. Îmi amintesc și acum luna august a anului 2016, când timp de o lună au plecat trei colegi. Desigur că au plecat la salarii mai mari, la condiții mai bune de lucru. Cert este că atunci când colegii mei au anunțat că pleacă „șefa” noastră a semnat cererile fără ca măcar să-i întrebe motivul”, adaugă Cristina.
Cert este că noua „șefă” nu și-a pus întrebarea cu cine va lucra ulterior.
”Ulterior, au fost angajați doar tineri veniți de pe băncile facultății, deoarece aceștia nu aveau pretenții financiare. Respectiv, tot volumul de lucru a rămas pe spatele celorlalți. Așa a început să apară nemulțumirea în rândul colegilor, iar ulterior, alți doi colegi cu experiență au plecat”, adaugă Cristina.
Și nu doar angajații au plecat de la compania dată. Nemulțumiți de calitatea serviciilor primite, și unii clienți ai companiei au reziliat contractele avute.
”Încet, încet și clienții au început să fugă de la noi”, adaugă Cristina.
Între timp, se făceau doi ani de când Cristina lucra la acea companie. Văzând că din echipa veche rămăsese doar ea, eroina noastră și-a luat inima-n dinți și a plecat de acolo.
”În total, am lucrat acolo doi ani, dintre care unul a fost de coșmar. Când am văzut că din toată echipa veche rămăsesem doar eu – am decis să plec”, adaugă Cristina.
Decizie deloc greșită. La scurt timp de la plecarea Cristinei, compania respectivă a dat faliment.
”Acolo au rămas câțiva începători, șefii și contabila, dar nu știu cui mai prestau servicii, deoarece majoritatea clienților au reziliat contractele avute”, adaugă Cristina.
Astăzi, Cristina activează în cadrul unei alte companii de PR. Are un salariu de peste 14 mii de lei și este parte a unei echipe de profesioniști.
Aceste este doar un exemplu care arată cum managementul defectuos distruge echipe bune. Totodată, vedem care este diferența dintre un lider profesionist și un „șef” diletant.