Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Escrocherii imobiliare: Sute de oameni, în plasa infractorilor - Foto

Infractorii acționau în aria municipiului Chișinău, cauzându-le victimelor daune materiale în proporții deosebit de mari.
Sputnik

CHIȘINĂU, 23 mai – Sputnik. PCCOCS anunță despre finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale în care sunt vizate șapte persoane învinuite de comiterea escrocheriilor imobiliare.

Potrivit procurorilor, în perioada 2008-2016, un grup criminal organizat a creat o schemă infracțională prin intermediul căreia erau selectate persoane social-vulnerabile și cu dizabilități psihice din municipiul Chișinău, care aveau în proprietate bunuri imobile și care aveau datorii acumulate la plata serviciilor comunale.

Operațiune specială PCCOCS și „Fulger”: Iată ce făcea o grupare criminală feroce - Foto

Escrocii le promiteau victimelor un trai mai bun, garantându-le acestora alte locuințe în localitățile rurale din Republica Moldova și achitarea integrală a datoriilor acumulate la serviciile comunale.

Ulterior, membrii grupului criminal falsificau actele oficiale și se prezentau la birourile notariale din municipiul Chișinău unde, în bază de procură, înstrăinau imobilele, cauzându-le victimelor daune materiale în proporții deosebit de mari.

Învinuiții deferiți justiției au vârstele cuprinse între 30 și 46 de ani, actualmente fiind cercetați în stare de arest preventiv.

De asemenea, oamenii legii întreprind acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea altor persoane implicate în această schemă infracționala.

Dacă instanța de judecată îi va recunoaște vinovați de comiterea infracțiunilor incriminate, învinuiții riscă închisoare de la 8 până la 15 ani cu privarea de dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.