CHIȘINĂU, 30 apr- Sputnik. Fie că au ales să sărbătorească Paştele acasă, sau peste hotare, majoritatea vedetele de la noi au păstrat obiceiul de a-şi vizita rudele şi a sta la masă alături de cei dragi. Au ciocnit ouă roşii, au mâncat bucate tradiţionale şi şi-au arătat emoţiile pe reţelele de socializare, scrie presa locală.
Interpretul Dan Bălan a hotărât să revină în Moldova de sărbători. Împreună cu familia sa, a mers la locul de baştină a mamei sale, la Sărătenii Vechi, raionul Orhei. Interpretul a respectat tradiţia şi a ciocnit ouă roşii cu nepoţica sa Elisa.
Şi Ludmila Bălan a împărtășit momente emoționante cu nepoţica. Din poza postată pe internet se vede clar că aceştia au petrecut timpul frumos.
Interpreta Cornelia Ştefăneţ a gătit bucate tradiţionale, iar a doua zi de Paşte a ieşit la o plimbare alături de mama şi fiica sa.