Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cât costă pașaportul biometric în 2021 - detalii

Cât cotă pașaportul biometric al cetățeanului Republicii Moldova și câte pașapoarte poate deține un cetățean al Republicii Moldova, aflați din articolul Sputnik Moldova.
Sputnik

Aproape 1,4 milioane de cetățeni ar urma să-și reînnoiască pașapoartele în anul 2021, motivul fiind expirarea termenului de valabilitate. Peste 366 mii de pașapoarte ale cetățenilor Republicii Moldova vor expira în anul curent.

„Cetățenii Republicii Moldova au dreptul să dețină concomitent două pașapoarte valabile. Cererea de eliberare a actelor de identitate poate fi depusă în orice Centru multifuncțional, indiferent de înregistrarea la domiciliu sau reședința solicitantului”, indică ASP.

Din 1 iulie, termenele de eliberare a pașapoartelor se modifică, precum și unele tarife ale acestui serviciu.

Totodată, înregistrarea unui căsătorii fără o ceremonie solemnă nu va mai fi gratuită. Astfel, de astăzi căsătoria civilă va costa 260 de lei.

Pentru cei care doresc să înregistreze căsătoria în regim urgent, în decurs de o zi costul se va reduce de la 5 600 lei la 5 460 lei.

De asemenea, moldovenii vor plăti mai mult pentru certificatul de divorț. Astfel, înregistrarea divorțului pe baza unei cereri comune a soților sau a unuia dintre soți se va ridica la prețul de 300 de lei, în loc de 100 de lei cum a fost anterior.

Eliberarea buletinului de identitate

Buletinele de identitate pot fi acum obținute într-un interval de timp mai scurt. Astfel, în loc de 30 de zile, buletinul va fi eliberat în 20 de zile, la același preț de 130 de lei. Termenul de perfectare de 15 zile a fost eliminat. În schimb, a apărut termenul de 10 zile. Ce-i drept, și prețul va fi mai mare cu 60 de lei și va constitui 260 de lei. Pentru termenul de o zi sau cinci zile tariful rămâne neschimbat de – 390 de lei, în 24 de ore – 520 de lei, în 6 ore – 650 de lei, iar în 3 ore – 780 de lei.

Eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova

Din 1 iulie, pașaportul care costă 850 de lei va putea fi primit în termen de 20 de zile calendaristice, și nu 30, cum era până acum.

Costul pașaportului moldovenesc la 15 zile

În 15 zile, pașaportul nu va mai putea fi perfectat. În schimb, acesta va putea fi eliberat în 10 zile lucrătoare și va costa 1 280 de lei. Costul perfectării acestui act în 5 zile va rămâne același — 1 490 de lei, iar dacă veți avea nevoie să perfectați pașaportul în 24 de ore, veți scoate din buzunar 1 700 de lei.

Cât costă permisul de conducere în Moldova - detalii

Începând din 10 octombrie 2018, Agenția Servicii Publice eliberează cetățenilor cu vârsta de peste 16 ani pașapoarte cu termenul de valabilitate de 10 ani. De asemenea, la solicitarea actelor de identitate, cetățenii nu mai prezentă documentul ce atestă grupa sangvină. Deși cadrul legal național prevede eliberarea buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova de la naștere, conform noilor prevederi, acesta devine obligatoriu pentru persoanele care au atins vârsta de 16 ani.

Totodată,  potrivit Legii privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, cetățenii Republicii Moldova pot deține concomitent două pașapoarte valabile cu condiția ca datele personale ale titularului să fie identice. Doritorii pot solicita eliberarea unui nou pașaport în timp ce călătoresc în temeiul pașaportului valabil obţinut anterior. Deţinerea celui de-al doilea paşaport îi oferă posesorului posibilitatea de a aplica pentru obţinerea unei alte vize în timp ce utilizează primul document.

De cinci ani, moldovenii merg în UE doar cu pașaport biometric

Cererea pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova  poate fi depusă la oricare Centru Multifuncțional al Agenției Servicii Publice sau Serviciu eliberare a actelor de identitate, indiferent de locul înregistrării la domiciliu sau la reședință al solicitantului. Pentru a beneficia de această oportunitate cetăţenii moldoveni aflaţi în străinătate pot să se adreseze la misiunea diplomatică sau oficiul consular al Republicii Moldova din statul de reşedinţă.

Pentru obținerea celui de al doilea pașaport nu este obligatorie prezentarea certificatelor de stare civilă, dacă în starea civilă și în datele cu caracter personal ale solicitantului nu au intervenit schimbări.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova