CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. O revistă locală a realizat un top al celor mai sexy femei din Moldova. Publicul a putut să le voteze timp de o lună pe cele pe care le consideră frumoase și seducătoare. În acest an, reprezentanții revistei nu au ținut cont de voturile online și au oferit locul întâi pentru două fete care erau primele în top.
Acest lucru a provocat indignarea tinerei care era pe primul loc, aceasta criticând dur decizia reprezentanților revistei.
Sanda Țurcan, cea care a acumulat cele mai multe voturi online, a declarat că este o nedreptate faptul că titlul de cea mai sexy femeie din Moldova nu i-a revenit doar ei, ci și altei tinere care, spune ea, a acumulat cu 9000 de voturi mai puțin.
”Anul acesta chiar e culmea. Cică deja juriul decide chiar dacă diferența e de un milion. Diferența era de aproape 9000 de voturi. Mi se pare ridicol să împarți locul cu cineva”, a scris femeia pe pagina sa de Instagram.
De cealaltă parte, Olivia Manole, tânăra care s-a clasat pe locul doi în clasamentul online, nu a comentat situația. Aceasta a postat recent o fotografie în descrierea căreia a scris un mesaj sugestiv.
”Fă ceea ce simți că e bine fiindcă oricum vei fi judecat”, a scris ea pe Instagram.