Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Accident sau provocare aeronautică: Reacția oficială a autorităților

O aeronavă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova - Autoritatea Aeronautică Civilă a venit cu o reacție oficială.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 apr – Sputnik. Un avion al companiei aeriene BlueBird Airways, care este înregistrată pe Creta, Grecia, a survolat astăzi ilegal spațiul aerian al țării noastre și a aterizat pe aeroportul Chișinau fără permisiunea Autorității Aeronautice Civile (AAC).

Alertă maximă: Un avion străin a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova

Autoritatea Aeronautică Civilă a comunicat cu puțin timp în urmă că furnizorul de servicii de navigație aeriană Î.S. ”MoldATSA” a raportat despre intrarea în spațiul aerian al Republicii Moldova a unei aeronave străine Boeing 737-800 fără autorizația de zbor emisă conform prevederilor Legii privind controlul spațiului aerian nr.143/2012 și Reglementărilor aeronautice civile – Autorizarea zborurilor (RAC-AZ).

”Imediat după aterizarea pe Aeroportul Internațional Chișinău, Autoritatea Aeronautică Civilă a efectuată inspectarea aeronavei, fiind sesizate în paralel organele de drept pe marginea acestui caz”, anunță instituția într-un comunicat.

Urmare a inspecției desfășurate de AAC, a fost constatată lipsa autorizației pentru intrarea în spațiul aerian al Republicii Moldova, cât și alte documente obligatorii necesare pentru operarea aeronavei, comunică sursa.

La moment aeronava este ținută la sol, până la elucidarea tuturor circumstanțelor.