CHIȘINĂU, 16 apr – Sputnik. Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a deferit justiţiei cauza penală de învinuire a unui locuitor al raionului Hânceşti de omorul a trei adolescenţi din satul Mereşeni, care au ars după ce casa în care se aflau a fost mistuită de flăcări.
Crima oribilă a avut loc pe 25 noiembrie 2018. La miezul nopţii, poliţia a fost sesizată că în satul Mereşeni arde o casă.
La faţa locului s-a deplasat echipajul 112. Pompierii au întreprins măsurile necesare pentru localizarea şi stingerea incendiului. În locuinţă au fost depistate cadavrele a doi minori de 15 şi 17 ani.
Salvatorii au mai depistat şi un tânăr de 18 ani, cu leziuni cranio-cerebrale, cauzate de un obiect dur contondent. Victima a fost internată în stare gravă la spitalul din orașul Hânceşti, unde a decedat peste câteva zile.
Oamenii legii au stabilit că din casă au dispărut telefoanele mobile ale victimelor şi un topor.
Pentru stabilirea circumstanţelor cazului, a fost creat un grup de lucru, format din procurori, ofiţeri de urmărire penală şi de investigaţii.
În urma acţiunilor de urmărire penală şi de investigaţie, a fost identificat şi reţinut presupusul ucigaș – un locuitor al satului Caracui, raionul Hâncești, în vârstă de 23 de ani.
Oamenii legii au efectuat percheziţii la domiciliu bănuitului. Inculpatul a predat benevol telefoanele mobile ale victimelor, concomitent, fiind depistat şi ridicat toporul cu care a fost comisă crima.
Individul şi-a recunoscut integral vina, declarând că făcuse cunoştinţă cu victimele prin intermediul reţelelor de socializare, după care s-au înţeles să se întâlnească pe 24 noiembrie 2018, la domiciliul uneia dintre acestea din satul Mereşeni, unde s-au distrat şi au servit alcool.
În urma unor neînţelegeri, între bărbați s-a iscat un conflict. Inculpatul le-a aplicat celor trei victime câteva lovituri cu toporul în regiunea capului, după care a incendiat casa.
Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă de la 15 și până la 20 de ani închisoare sau detenție pe viaţă.