Pentru că femeile își doresc să arate bine întotdeauna, aceasta folosesc tot felul de produse cosmetice şi de înfrumuseţare. Cu toate acestea, probabil din lipsă de atenţie sau a cunoştinţelor în materie, unele dintre ele comit greșeli care le împiedică să arate impecabil.
Una dintre greșeli este alegerea unui fond de ten nepotrivit.
"În materie de machiaj, mă sperie când nuanța fondului de ten nu este combinată cu zona decolteului. Aceasta este prea întunecată sau prea deschisă. Din păcate, foarte des văd această greșeală. Totodată, doamnele și domnișoarele comit greșeli atunci când își accentuează mult prea tare, sau în unele cazuri deloc, pomeții", a subliniat make-up artista Ana Sârbu.
Pe lângă faptul că doamna sau domnișoara trebuie să aibă un machiaj potrivit, îngrijit și să folosească produse de calitate, aceasta trebuie să aibă grijă și de podoaba sa capilară.
Potrivit specialistei în coafuri, Doina Ciubotaru, cea mai frecventă greșeală pe care o comit femeile este atunci când nu au grijă de lungimea părului, lăsându-l să crească dezordonat și să formeze fire despicate.
"Cu cât mai des este tuns părul, cu atât mai repede va crește. În momentul în care firele sunt despicate, el se rupe și pieptănătura nu are de fapt nici un aspect îngrijit", a menționat hairstylistul.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș