Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Moldovenii nu se învață minte: Iată ce a încercat să facă un motociclist în Congaz - Foto

Un motociclist din satul Congaz, UTA Găgăuzia a pus în pericol viața participaților la traficul rutier.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 apr – Sputnik. Un șofer, prins beat la volan, a propus mită agenților de patrulare.

Beat la volan și fără permis de conducere: Cum a încercat un șofer să fugă de ofițerii INP

Ieri, 2 aprilie, angajații Batalionului de Patrulare Sud al INP au observat o motocicletă care se deplasa haotic și cu viteză excesivă prin satul Congaz, UTA Găgăuzia.

Agenții de patrulare, văzând că șoferul punea în pericol viața sa, dar și a altor participanți la trafic, au intervenit cu semnalul legal de oprire.

La solicitarea inspectorilor de a prezenta actele necesare, șoferul a comunicat că nu are asupra sa actele necesare.

Șoferul a fost supus supus testului DRAGER, iar rezultatul a arătat 0.28 mg/l de alcool în aerul expirat.

Motociclistul, în vârstă de 31 de ani, locuitor al satului Congaz, a propus inspectorilor de patrulare mită în sumă de 5000 ruble rusești (1330 de lei moldovenești).

Angajații INP au denunţat cazul la organele competente. Șoferul a fost reținut în flagrant delict de ofițerii SPIA și angajații CNA în momentul transmiterii banilor celor doi polițiști.