Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ajutor financiar de la Guvern de Paști: Despre ce sume este vorba

Guvernul va acorda pensionarilor ajutor financiar de Paști.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 apr – Sputnik. De astăzi peste 690 de mii de persoane vor primi pensii indexate cu 5,3%.

Ce pensii vor fi majorate din data de 1 aprilie în Moldova

Asta după ce Guvernul a aprobat, prin asumare de răspundere, modificarea formulei de indexare a pensiilor. Dacă până acum pensiile erau indexate în funcție de creşterea preţurilor pentru anul precedent, conform noii formule acestea sunt indexate în conformitate cu media creşterii preţurilor pentru ultimii trei ani. 

Astfel, suma indexării este de aproape 2 ori mai mare decât după formula veche. Guvernul vine și în sprijinul vârstnicilor care au o pensie până la 2 mii de lei și a beneficiarilor de alocații sociale de stat.

Aceștia vor primi de Paști un suport financiar unic de 600 de lei. În total, circa 610 mii de persoane vor obține acest ajutor din partea statului. Majoritatea - peste 400 de mii sunt beneficiari de pensii pentru limită de vârstă, iar ceilalți primesc pensii de dizabilitate, pensii de urmaș sau alocații sociale de stat.

Câte 600 de lei au fost acordate pentru aceleași categorii de persoane și cu ocazia sărbătorilor de iarnă.