Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Alertă radioactivă în Transnistria: Cum au comentat autoritățile

Presa din România a scris că în Transnistria a avut loc o emisie radioactivă, fapt care a determinat o alertă radiologică. Autoritățile de la Chișinău au venit anterior cu o concretizare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 mart – Sputnik. Biroul politici de reintegrare a făcut o precizare cu referință la incidentul produs la Uzina Metalurgică din orașul Râbnița, Transnistria, unde ca urmare s-a oprit cuptorul.

„Confirmăm că un astfel de incident a avut loc pe parcursul lunii martie curent, iar serviciile de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nu au fost solicitate, deși la nivelul dialogului dintre Chișinău și Tiraspol există un grup de lucru pe probleme ce țin de situațiile excepționale”, se arată într-un comunicat de presă a Biroului.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, în cadrul comunicării cu Tiraspolul, la fața locului se desfășoară o cercetare internă pentru clarificarea cauzelor situației.

Exclusiv: Alertă radioactivă în Transnistria din cauza fierului vechi procurat în România?

Corespondentul Sputnik Moldova la Tiraspol, Irina leahova, a solicitat informații de la adjunctul Serviciului pentru Control Ecologic și Protecția Mediului Înconjurător din regiunea transnistreană, Mihail Malișev, cu referitor la zvonurile privind emisiile radioactive.

Potrivit specialistului, în momentul modernizării Uzinei, în anii 2000, a fost instalat un echipament special pentru controlul radiologic a materiei prime secundare - fierul vechi.

”Acest echipament funcționează în mod autonom și este imposibil să fie deconectat manual. Dispune de un sistem de alertă în cazul în care norma radiologică este depășită. Și trebuia să reacționeze”, a subliniat expertul.

Malișev mai menționează o altă cauză pentru care nu este posibilă o creștere a nivelului de radiație la Uzina Metalurgică de la Râbnița. Deja de mai mulți ani, Uzina nu cumpără fier vechi din Ucraina.

„Nu putem vorbi de faptul că ni se furnizează fier vechi de la Cernobâl. Acum, materia primă secundară este procurată din România”, a subliniat el.

Al treilea argument adus de specialistul pentru control ecologic în regiune reprezintă informațiile Serviciului Epidemiologic de Stat al Moldovei, care nu a fixat niciun fel de emisii radioactive în ultima perioadă.