BUCUREŞTI, 13 mart – Sputnik, Doina Crainic. A fost dezvăluit un plan temporar pentru a se asigura că între Irlanda de Nord și Republica Irlanda nu va exista o frontieră dură după 29 martie, astfel că nu vor fi efectuate controale vamale pentru mărfurile care vor trece frontiera.
În prezent, 80% dintre importurile din UE sunt scutite de tarife, însă această cifră va crește temporar la 87% în cazul unui Brexit fără acord.
Un document guvernamental dezvăluie planul incluzând noile măsuri aplicate pentru a proteja companiile din Irlanda de Nord sau în vederea conformării la obligațiile legale internaționale, precum cele privind biosecuritatea, potrivit Express.
Planurile se referă doar la mărfurile care intră în Regatul Unit, nu şi la cele exportate către UE.
„Guvernul Marii Britanii nu va introduce noi verificări sau controale asupra mărfurilor de la frontiera terestră dintre Irlanda și Irlanda de Nord şi nu vor fi impuse noi reglementări vamale în cazul a aproape toate mărfurile”, se precizează în document.
Pe de altă parte, bunurile care vor trebui declarate, încadrându-se în procentul de 13% din mărfurile impozitate, includ carnea de vită, de miel, carnea de porc, de pasăre și unele produse lactate. Această măsură se impune pentru a proteja fermierii și producătorii din Regatul Unit de importuri mai ieftine.
Tarifele vor fi impuse asupra vehiculelor, dar nu şi asupra pieselor auto importate din UE, pentru a preveni perturbarea lanțurilor de aprovizionare. Unele produse ceramice, îngrășăminte și tipuri de combustibil vor fi supuse unor tarife pentru a proteja producătorii din Regatul Unit de practici necompetitive, cum sunt subvențiile de stat.
Mărfuri precum bananele, zahărul brut din trestie de zahăr și anumite specii de pește vor fi afectate în cazul în care se vor aplica tarife pentru a acorda țărilor în curs de dezvoltare acces preferențial la piața din Regatul Unit.
Alte reglementări introduse pentru îndeplinirea obligațiilor legale includ impunerea de notificări electronice în cazul comerțului cu substanțe chimice periculoase, substanțele care diminuează stratul de ozon și gazele F.
S-a stabilit ca Aeroportul Internațional Belfast să fie punctul de intrare pentru specii pe cale de dispariție și pentru diamante brute care intră în Irlanda de Nord.