CHIȘINĂU, 23 feb – Sputnik. Planurile SUA de traversare a frontierei Venezuelei sub pretextul transportării ajutorului umanitar reprezintă o provocare periculoasă, care poate duce la ciocniri, ceea ce va crea motive convenabile pentru înlăturarea prin forță de la putere a lui Nicolas Maduro, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova.
Anterior, opoziția din Venezuela a anunțat că începând cu 23 februarie vor demara livrările ajutoarelor umanitare din afara țării. Guvernul Nicolas Maduro se opune categoric pătrunderii acestor transporturi pe teritoriul țării.
“Evoluția evenimentelor din Venezuela a ajuns la un punct critic, toți înțeleg acest lucru. Pe 23 februarie se planifică o provocare de proporții, cu instigarea din partea Washingtonului, prin traversarea frontierei Venezuelei a de așa-numitele caravane cu ajutor umanitar, fapt care poate duce la ciocniri între ambele tabere politice, creându-se un pretext pentru înlăturarea prin forță a actualului președinte legitim al țării”, a declarat Zaharova în cadrul unui briefing organizat astăzi.
Provocările SUA din Venezuela, în cazul realizării lor, vor spori brusc nivelul tensiunii și confruntărilor din lume, consideră reprezentantul MAE de la Moscova.
„În cazul în care planurile organizatorilor provocărilor vor fi realizate, acest lucru va presupune trecerea politicii externe agresive a SUA la un nou nivel, pe calea unor aventuri militare. E o cale în jos. Vor spori brusc tensiunile și confruntările la nivel mondial”, a spus Zaharova.