Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Guvernul va lansa un sistem revoluționar de monitorizare a copiilor în situații de risc

Autoritățile centrale vor putea monitoriza situația fiecărui copil în situație de risc printr-un sistem informațional unic.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 feb – Sputnik. Reforma sistemului de îngrijire a copilului în Republica Moldova va fi monitorizată prin intermediul unui sistem informațional unic, implementat de Guvern.

Psiholog: Nu ridicați niciodată mâna la copii, violența nu face parte din educație

Potrivit Cancelariei de Stat, odată definitivat, sistemul informațional va permite urmărirea în timp a fiecărui copil aflat în sistemul de protecție, inclusiv copiii separați de părinți de-a lungul anilor. Factorii de decizie vor avea posibilitatea de a monitoriza fluxul de beneficiari, tendințele generale de îngrijire familială pentru copii în situație de risc, precum și a analiza și interpreta datele primare și informațiile generalizate.

Reprezentanții Cancelariei de Stat, ai autorităților publice, ai societății civile și partenerii de dezvoltare au participat la mai multe ateliere de lucru organizate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Scopul desfășurării acestora a constat în definitivarea indicatorilor de monitorizare a îngrijirii alternative a copilului.

În cadrul atelierelor au fost discutate provocările actuale în prezentarea datelor cu privire la copiii ce fac parte din diferite grupuri de risc, precum și noile metode de calculare a indicatorilor de management de caz în raport cu identificarea copiilor şi evaluarea acestora.