BUCUREŞTI, 8 feb – Sputnik, Doina Crainic. Planul secret privind Brexitinclude opțiuni care variază de la reducerea impozitelor și stimularea investițiilor până la reducerea tarifelor.
Planul, denumit de unii miniștri ”Proiectul După”, este condus de Sir Mark Sedwill, şeful Serviciului public. Proiectul a reunit persoane importante din Cabinetul de miniștri, de la Trezorerie, departamentul de Afaceri și departamentul de Comerț internațional, aflaţi în strânsă legătură cu Banca Angliei, potrivit Financial Times.
Deși proiectul a fost menționat la reuniunile cabinetului în ultimele săptămâni, totuşi, existența acestuia nu a fost încă făcută publică.
”Este, în principiu, vorba de o serie de pârghii economice, în cazul unui scenariu «apocaliptic», (pârghii) pe care le putem mânui dacă economia este pe punctul de a se prăbuși”, a spus un politician implicat în proiect.
În timp ce unele idei sunt radicale – cum este reducerea tarifelor și a taxelor –, altele sunt mai convenționale, de exemplu, reforma în privinţa producţiei și sprijinirea exportului.
Unii sunt îngrijoraţi de faptul că reducerea impozitelor și creșterea cheltuielilor publice ar putea duce la inflație şi la scăderea încrederii consumatorilor, precum şi la creșterea ratelor dobânzilor.
Funcționarii publici sunt preocupați în mod special de diminuarea daunelor economice în sectoarele şi regiunile cele mai expuse riscului în cazul unui Brexit fără acord, cum sunt agricultura, industria automobilelor și cea farmaceutică și zone ale țării precum Nord-Est și Midlands.
Potrivit unor oficiali de la Whitehall, munca la „Proiectul După” a început acum doi ani ca o inițiativă în cadrul Departamentului pentru Comerț Internațional. Dar, de atunci, proiectul s-a extins, devenind un plan mult mai larg, implicând şi alte departamente și fiind coordonat de la centru.