Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Anatolie Zagorodnîi, numit de Parlament șef la Agenția pentru Soluționarea Contestațiilor

Parlamentul s-a întrunit astăzi în prima ședință plenară din sesiunea de primăvară-vară. Prima chestiune pe ordinea de zi a fost numirea Directorului general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 feb – Sputnik. Parlamentul l-a numit astăzi pe democratul Anatolie Zagorodnîi, cu voturile a 54 de deputați, în funcția de Director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Mandatul Directorului general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor este de șapte ani.

Candidatura lui Anatolie Zagorodnîi a fost selectată de Comisia economie, buget și finanțe în urma unui concurs public. La proba interviu au fost admise trei persoane: Roman Vitiuc, Irina Gutnic și Anatolie Zagorodnîi. Comisia a evaluat performanțele profesionale și manageriale ale doi candidați, un candidat neprezentându-se la interviu. Anatolie Zagorodnîi a acumulat punctajul maxim.

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a anunțat concurs public pentru selectarea candidaților la funcția de Director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Funcția de Director general a devenit vacantă după ce Viorel Moșneaga și-a prezentat demisia la sfârșitul anului trecut.

Exclusiv: Candidatura care va fi propusă Parlamentului pentru șefia ANSC

Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor a fost instituită în conformitate cu Legea privind achizițiile publice, fiind o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de alte autorităţi publice, faţă de persoane fizice şi juridice, care examinează contestaţiile formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publică.

Agenția dispune de independenţă organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară și nu se subordonează niciunei alte autorități sau instituții publice, având obligația de a apăra drepturile și interesele legitime ale tuturor părților implicate în contestaţiile trimise spre soluționare fără nicio privilegiere sau discriminare.

Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor este apolitică, nu sprijină și nu acordă asistență niciunui partid politic și își exercită competențele cu respectarea principiilor independenței și stabilității în funcție a consilierilor de soluționare a contestațiilor, a principiilor transparenței și imparțialității în luarea deciziilor.

Agenția are în componența sa șapte consilieri pentru soluționarea contestaţiilor, inclusiv directorul general și directorul general adjunct, care au statut de persoane cu funcții de demnitate publică care examinează contestațiile prin intermediul completelor de soluționare a contestațiilor formate din 3 membri.

Consilierii sunt numiți de către Parlament cu votul majorității deputaților prezenți, la propunerea Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, selectarea acestora fiind pe baza aptitudinilor profesionale, în rezultatul concursului deschis, imparțial și transparent, organizat de Comisia economie, buget și finanțe.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>