Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Joi va fi clar câți candidați vor lupta să intre în Parlamentul de legislatura a XXI-a

CEC are timp până pe data de 31 ianuarie ca să examineze toate cererile de înregistrare în cursa electorală.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 ian – Sputnik. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat astăzi, 29 ianuarie, alți doi concurenți electorali în circumscripția națională pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. Este vorba de Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда” cu o listă în care sunt incluși 34 de candidaţi și Partidul Politic „Patria” cu 35 de candidați.

”Până astăzi avem 13 concurenți înregistrați pe circumscripția națională și mai sunt în examinare încă două cereri”, a declarat președintele CEC, Alina Russu.

Alegeri parlamentare: Ce nu vor putea face candidații electorali după 9 februarie

Este vorba de PDM, Blocul ”ACUM” DA-PAS, PCRM, PSRM, Partidul Politic ”Șor”, Partidul Politic ”Mișcarea Antimafie”, Partidul Politic ”Partidul Nostru”, PNL, Partidul ”Voința Poporului”, Partidul Politic ”Partidul Regiunilor”,  Partidului Politic „Democrația Acasă”, Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда” și Partidul Politic „Patria”.

”În circumscripțiile uninominale sunt înregistrați 305 concurenți electorali și mai sunt încă dosare care se află în regim de examinare”, a mai declarat Russu.  

CEC are timp până pe data de 31 ianuarie ca să examineze toate cererile de înregistrare în cursa electorală.

”La data de 31 ianuarie, la sfârșitul zilei, vom cunoaște care este numărul de concurenți electorali atât pe circumscripția națională cât și în circumscripțiile uninominale înregistrați oficiali în cursa electorală”, a precizat președintele CEC.  

Pe data de 24 februarie 2019, în Moldova vor fi organizate alegerile parlamentare ordinare. Din acest an, scrutinul parlamentar va fi organizat în baza unui sistem mixt: proporţional şi majoritar, într-o circumscripţie naţională şi în circumscripţii uninominale.

Premieră la alegeri: Ce se schimbă în procesul de votare de peste hotarele țării>>>

În circumscripţia naţională se vor alege 50 de deputaţi în baza votului reprezentării proporţionale. În circumscripţiile uninominale se vor alege 51 de deputaţi în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare circumscripţie.