Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Naționaliștii francezi și germani pregătesc o alianță la care este invitată și România

Tratatul semnat de Merkel și Macron la Aachen primește o ripostă pe măsură: naționaliștii germani și francezi strâng rândurile pentru mare bloc eurosceptic la care poate participa și România
Sputnik

Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei

BRUXELLES, 27 ian - Sputnik, Daniela Porovăț. Deși până în prezent Adunarea Națională (fostul Front Național) al lui Marine Le Pen și Alternativa pentru Germania au mers pe drumuri diferite, deși aveau multe puncte în comun, în prezent, prin intermediul FPO, partidul austriac aflat în coaliția de guvernare care se află în grupul Europa Națiunilor și Libertății format de Marine Le Pen, se fac eforturi pentru o alianță naționalistă franco-germană care să completeze eforturile lui Matteo Salvini de a forma o mișcare europeană a suveraniștilor.

Marine Le Pen: Partidul francez de opoziție cere alegeri parlamentare anticipate

Deocamdată, Alternativa pentru Germania se află în Grupul Europa Libertății și Democrației Directe, alături de Mișcarea 5 Stele, dar cum 5 Stele se află la guvernare în Italia cu Lega lui Salvini, e posibil ca acest partid să se alăture și el blocului naționalist, iar grupul actual în care se află Alternativa să se desființeze.

Un asemenea bloc susținut de partidele naționaliste din cele mai influente țări europene, Germania și Franța, dă frisoane eurocentriștilor pentru că, până în prezent, naționaliștii nu au fost niciodată uniți și de aceea au putut fi marginalizați. Situația se va schimba în momentul în care toate partidele de această orientare vor forma un bloc comun în Parlamentul European și vor susține poziții unitare la nivelul UE.

Impactul ar fi covârșitor și în timpul campaniei electorale pentru europarlamentarele din mai 2019, pentru că grupul naționalist ar avea câteva voci puternice care se fac auzite cu mult în afara granițelor propriilor țări, precum Salvini sau Le Pen și care ar reuși astfel să sprijine dezvoltarea acestei tendințe europene spre suveranism și în alte țări.

La același grup viitor este invitat și PiS-ul polonez, partidul care guvernează în Polonia, ceea ce ar ridica numărul partidelor puternice din această mișcare pan-europeană naționalistă.

Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, este cel mai popular politician din Europa

Din România, deocamdată, nu s-a detașat nicio mișcare naționalistă suficient de puternică pentru a face pragul electoral în mai, dar partidul Alianța Națională, fondat de cunoscutul avocat Dan Chitic și susținut de fostul colonel SRI Daniel Dragomir a dat semnalul că și-ar dori înscrierea în grupul naționalist european, Dragomir având întâlniri în acest sens cu cei de la Liga lui Salvini.

Dragomir detonează bomba anului: alianţă cu Liga Nordului a lui Salvini - „suveranitate” >>>

Mesajul promovat de inițiatorii Alianței Naționale arată că direcția acestui partid românesc este cea suveranistă și naționalistă, așadar și-ar putea găsi locul ușor în gruparea europeană eurosceptică indiferent de rezultatul obținut în alegerile din mai. Și cum blocul naționalist european își caută aliați în fiecare țară, Alianța Națională poate fi partidul care să înscrie și politica românească în această tendință europeană.