CHIȘINĂU, 27 ian – Sputnik, S.P. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat în această dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 13 situații de deblocare și tractare a mijloacelor de transport pe drumurile din țară.
"Eroul" zile de astăzi: A băut un borcan de vin și s-a urcat la volan – Video>>>
Cele mai importante intervenții au avut loc în raioanele Anenii Noi, Dubăsari, Căușeni, Rezina, Ștefan Vodă, Bălți, dar și Criuleni.
Ieri 26 ianuarie la ora 15.00 de către angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai S.A. Drumuri, a fost luată decizia de a sista temporar circulația pe șoseaua R-29, tronsonul dintre satele Constantinovca-Zolotievca-Troița Nouă, pe care, din cauza poleiului și ghețușului, era dificil de deplasat. Drept urmare, efectivele gărzilor Unității salvatori și pompieri Anenii Noi și Unității Salvatori și Pompieri Căinari, cu patru autospeciale, au efectuat lucrări de tractare a două microbuze cu persoane. Angajații S.A. Drumuri au curățat și împrăștiat material antiderapant pe partea carosabilă. Ulterior, către ora 16:00, a fost permis accesul pe șosea pentru circulația transportului.
De intervenția salvatorilor a fost nevoie în localitatea Cocieri, raionul Dubăsari. În această localitate, din cauza accesului dificil, nu reușea să ajungă ambulanța pentru a prelua un pacient cu fractură. Pompierii IGSU au ajutat serviciul medical pentru ca aceștia să poată transporta pacientul în siguranță la spital.
Intervenții similare au avut loc la Căușeni, dar și Bălți. Conform informației Administrației de Stat a Drumurilor, la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant pe partea carosabilă, sunt implicate 421 de unități de tehnică cu 801 muncitori, fiind împrăștiate circa 2364 de tone de material antiderapant.
La moment toate drumurile sunt practicabile și se circulă în condiții de iarnă, iar toate sectoarele periculoase sunt monitorizate în permanență de către administratorii drumurilor și după necesitate se intervine. Potrivit IGSU pentru lichidarea consecințelor situațiilor de risc, pe parcursul ultimelor 24 de ore au activat peste 160 de salvatori cu 41 de autospeciale de intervenție.
Fapta ofițerilor de Patrulare: Un gest care îți umple ochii de lacrimi – Foto>>>
Internauții au postat pe rețele de socializare modul în care drumarii moldoveni împrăștie nisip de șosele acoperite de gheață. Chiar dacă devotamentul muncitorilor este de apreciat, acest fapt, totuși, nu-i scutește pe șefii de la S.A. Drumuri să ne spună unde este utilajul destinat întreținerii drumurilor.
Iar acesta este un alt drum, tot din Republica Moldova: șoseaua Comrat –Ceadâr-Lunga, în apropiere de satul Ferapontievca din municipiul Comrat. Doar că problema este alta.