Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Gheorghe Duca și soția lui, pe banca acuzaților - detalii

Procuratura oferă detalii pe marginea dosarului penal deschis pe numele fostului președinte al Academiei de Științe din Moldova și soției acestuia.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 ian - Sputnik. Fostul președinte al Academiei de Științe din Moldova, Ghoerghe Duca, și soția acestuia sunt cercetați penal pentru exces de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu, săvârșite în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2011 și 30 iunie 2016. Procuratura Anticorupție a anunțat finalizarea urmăririi penale și a transmis dosarul în instanță.

Academia de Științe va avea un nou președinte

Potrivit oamenilor legii, aceștia, deținând funcții de conducere în cadrul Academiei de Științe și în Universitatea acesteia, au comis un șir de încălcări, prejudiciind bugetul de stat cu 929 de mii 536 de lei.

”Învinuiții, acționând în comun, în calitate de conducători ai instituțiilor, prin cumul - cercetători științifici, și-au atribuit în mod ilicit, salarii mai mari pentru activitățile de administrare și cercetare desfășurate, decât zilele efectiv lucrate, precum și prime și sporuri nejustificate, aflându-se frecvent în deplasări de serviciu peste hotarele țării și concedii de recuperare, fapt neindicat în tabelele de pontaj”, explică Procuratura Anticorupție într-un comunicat.

Astfel, pe durata anchetei cei doi au avut interdicție de a părăsi ţara. Procurorul a pus sechestru pe casa de locuit a acestora, fiind înaintată și o acțiune civilă în vederea reparării prejudiciului cauzat.

Andrei Strâmbeanu, despre tragicomedia de la Academia de Științe a Moldovei>>>

Totodată, Instituția menționează că învinuiții, fiind cercetați penal, și-au dat demisia din funcțiile deținute. Iar dacă instanța îi va găsi vinovați, aceștia riscă o amendă de la 650 la 1150 de unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 2 la 5 ani.

Abonați-vă la știrile Sputnik Moldova pe odnoklassniki.ru>>>