CHIȘINĂU, 22 ian – Sputnik. Judecând după reacția aliaților SUA din Comisia Europeană la noua schemă de apărare împotriva atacurilor americane a Nord Stream–2, ultima speranță în blocarea proiectului ruso-francez-german a devenit „diplomația românească”, fapt menționat și de vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič. Merită de menționat faptul că dacă ultima speranță a Comisiei Europene (și, probabil, a Washingtonului) este “blitzkriegul diplomatic” al Bucureștiului, atunci perspectivele blocării Nord Stream-2 par tot mai slabe, scrie comentatorul Ivan Danilov într-un articol publicat pe RIA Novosti.
În ultimele zile, situația creată în jurul construcție gazoductului rusesc s-a tensionat și mai mult din cauza a două declarații dure: una făcută de ministrul Economiei al Germaniei, Peter Altmaier, iar cea de-a doua – de vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič. Dacă este să analizăm aceste declarații într-un context mai larg al conflictelor din interiorul UE și a luptei “vechii Europe” (adică a Berlinului, Parisului și aliaților lor) pentru diminuarea influenței americane pe continent, atunci se creionează un tablou interesant.
Declarația dură a ministrul german al Economiei, în care acesta subliniază că executivul german nu se va amesteca în construcția „Nord Stream-2”, nu e doar o tentativă de a demonstra Washingtonului o independență economică tot mai mare a Germaniei, dar și o testare a unei noi strategii de interacțiune cu SUA.
S-ar putea de pe acum prognoza că această strategie va fi utilizată și în alte domenii a relațiilor americano-germane.
Reiese că “obiectul divergențelor” până la interviul lui Altmaier, în esență, a fost statutul „Nord Stream-2”, atât în calitate de proiect geopolitic, cât și economic, însă Berlinul s-a săturat să poarte un dialog într-un astfel de format. Teza de bază a ministrului Economiei al Germaniei în discuție cu publicația Handelsblatt arată n felul următor.
“Germania este un stat de drept, în care investițiile private, cum ar fi cele în cazul „Nord Stream–2”, sunt realizate în conformitate cu criteriile legale. Spre exemplu, pentru construcția gazoductului au fost deja eliberate autorizații de către organele diverselor state, inclusiv de către cele din Germania. În afară de aceasta, procesul de construcție a avansat destul de mult, în mare au fost instalate câteva kilometri de conducte. Guvernul federal nu se va implica în acest proces pentru că nu are niciun motiv juridic”, a spus el.
Doar la prima vedere s-ar părea că e o schimbare nesemnificativă a retoricii. În realitate e vorba de ridicare a mizei: acum în joc se află nu atât aprecierea politică a statutului „Nord Stream–2” și nu discuțiile filosofice despre ceea ce el reprezintă, ci faptul că acesta nu este un instrument de influență geopolitică.
Acum întrebarea este pusă pe față și într-o altă dimensiune: Germania este un stat de drept sau nu? Potrivit aprecierilor ministrului german al Economiei, dacă “Nord Stream–2” va fi finalizat, în pofida presiunilor președintelui SUA și întregii diplomații americane, atunci Germania este un stat de drept. Dacă Berlinul va ceda, atunci nu mai este un stat de drept. Ar mai trebui să fie luat în considerație faptul că pentru un politician occidental (iar Altmaier este în primul rând politician, nu doar un simplu economist aflat în serviciul lui Merkel) chestiunea statului de drept, în esență, e una legată de apartenență a unui stat concret la grupul țărilor din lumea întâi, la grupul statelor civilizate.
Într-un limbaj mai simplu, poziția lui Altmaier poate fi tradusă așa: dacă “Nord Stream -2” va exista, atunci Germania nu e o republică bananieră, iar dacă nu va fi realizat, atunci e o republică bananieră.
Judecând după dispoziția părții germane și acelor recomandări pe care le-a expediat Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei companiilor energetice care cooperează cu „Gazprom” și care au primit scrisori de amenințare din partea ambasadorului SUA în Germania, o parte semnificativă a elitei politice germane nu vrea să coboare la nivel de “elită de serviciu” precum cea din lumea a treia, fapt care inspiră optimism. Acest lucru presupune că rezistența lor nu va putea fi înfrântă. Un astfel de risc există întotdeauna, însă acum politicienii germani demonstrează o voință nespecifică în conflictul lor cu Washingtonul.
În acest context ar fi interesant să examinăm asurile și speranțele oponenților “Nord Stream–2”. Luni, la conferința de presă de la Bruxelles, după negocierile trilaterale în problema gazelor (Rusia – Ucraina - UE), unul din liderii coaliției care se opune proiectului, vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, a declarat: Comisia Europeană mai speră la o modificare a directivei cu privire la gaze, astfel încât aceasta să se extinde și asupra „Nord Stream–2”.
“Insistăm asupra unei compatibilități depline (Nord Stream-2) cu legislația europeană, am adus la cunoștința ambelor delegații (Rusia și Ucraina) procesul de aprobare a modificărilor aduse directivei cu privire la gaze, unde am subliniat că Comisia Europeană susține modificării directivei cu privire la gaze. Sincer vorbind, nu suntem impresionați de președinția Austriei și Bulgariei în această problemă, pentru că nu s-a făcut nicio mișcare în această direcție, așa cum spera Comisia. Acum avem o nouă propunere pe masă, făcută de președinția românească”, a spus acesta, adăugând că Comisia Europeană a examinat această propunere și examinează problemele nesoluționate, invocate de statele UE.
Aici e necesar din nou să răstălmăcim limbajul birocrației europene: în esență, Maroš Šefčovič a spus următoarele: marile speranțe sunt că România (care deține președinția de șase luni în Consiliul Miniștrilor al UE) va reuși să obțină un succes acolo unde au eșuat tentativele Bulgariei și Austriei (de fapt, Austria nici nu prea a depus vreun efort) și că o oarecare propunere românească de includere a “Nord Stream-2” în directiva draconică cu privire la gaze ar putea schimba poziția Germaniei, Franței și altor state, care se pronunță deja împotriva acestor modificări.
Se pare că Maroš Šefčovič speră că diplomații români vor reuși să convingă Berlinul, Parisul și alții să renunțe la profiturile de miliarde pe care le-ar aduce „Nord Stream-2”.
Aici e vorba fie de o demonstrare a unei credințe incredibile în forța de convingere a diplomației românești, care are la dispoziție doar câteva luni, până la alegerile în Parlamentul European, sau funcționarul european, pur și simplu, încearcă să facă figurație în fața păpușarilor americani în stilul: “am încredințat această sarcină Bucureștiului, acum ei să dea socoteală”. Dacă acesta este cel mai bun as al oponenților conductei de gaz, atunci șansele finalizării proiectului sunt foarte bune.