Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Pensionarii care vor să le fie mărită pensia trebuie să prezinte aceste acte

Ce acte și unde trebuie să prezinte pensionarii angajați dacă vor să solicite reexaminarea pensiei din ianuarie 2019.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 ian – Sputnik. Începând din ianuarie 2019, persoanele care s-au pensionat până la 1 ianuarie 1999 şi au realizat un stagiu de cotizare după pensionare de 15 ani sau mai mult, pot depune cerere pentru reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă la casa teritorială de asigurări sociale conform locului de trai.

”Solicitanții trebuie să prezinte buletinul de identitate şi carnetul de muncă. Dacă au pierdut carnetul de muncă, atunci pot ataşa la cerere orice alte acte, certificate care confirmă activitatea de muncă”, ai precizat responsabilii de la Casa Națională de Asigurări Sociale.

Pensiile acelor beneficiari care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani vor fi revizuite în următorul an - 2020.

Unii moldoveni care trăiesc peste hotare vor beneficia de pensie în Moldova

În cazul beneficiarilor de pensii stabilite după 1 ianuarie 1999 reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă se va efectua începând cu ianuarie 2021, eşalonat, conform prevederilor legii în funcţie de durata stagiului de cotizare realizat după stabilirea pensiei.

De la 1 ianuarie 2019 a intrat în vigoare Legea pentru modificarea  unor acte legislative, care prevede reexaminarea pensiilor  pentru limită de vârstă persoanelor care au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie.