CHIȘINĂU, 20 dec – Sputnik. Oamenii legii au documentat activitatea criminală a unui grup de persoane care au pus în aplicare o schemă infracțională de contrabandă, producere și comercializare a drogurilor sintetice prin intermediul unor aplicații online.
În rezultatul investigațiilor au fost reținuți șapte tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 23 ani, locuitori ai municipiului Chișinău și Tiraspol. Unul din ei fiind student la o instituție de învățământ superior din Capitală, facultatea de informatică, trei din ei fiind sportivi de performanță la categoria lupte libere.
Unul dintre sportivi, care avea rolul de organizator și lider al grupării criminale, a creat o schemă prin care a distribuit rolurile fiecărui membru, începând cu organizarea transportării precursorilor și soluțiilor chimice destinate producerii drogurilor până la camuflarea și plasarea drogurile în spații cu acces public, iar alții erau responsabili de comunicarea prin intermediul unei aplicații speciale cu consumatorii de droguri și comercializarea acestora.
Achitarea pentru droguri se solicita să fie efectuată prin intermediul terminalelor electronice de plată, fiind utilizate portmoneele electronice QIWI.
Astfel, suspecții comercializau drogurile fără a avea un contact fizic cu cumpărătorul. Studentul la informatică a creat două magazine online unde plasa informații despre tipurile de droguri și prețurile pentru anumite cantități, metodele de achitare și primire a drogurilor. Doar utilizatorii de încredere erau admiși în aceste grupe închise, fiind limitat accesul persoanelor terțe.
Cumpărătorul primea rechizitele unui cont electronic de plată unde urmau să fie depuse mijloace bănești pentru procurarea drogurilor. Drept confirmare a depunerii banilor, cumpărătorul expedia prin aplicația de comunicare electronică administratorului poza bonului fiscal. Apoi, cumpărătorul primea de la organizator un „link”, la accesarea căruia se identifica locul unde erau ascunse drogurile, astfel încât vânzătorul și cumpărătorii de droguri nu se vedeau, iar mesajele acestora erau șterse.
A fost constatat în cadrul urmăririi penale că acest grup criminal activa din decembrie 2017. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul persoanelor reținute, polițiștii au depistat și lichidat două laboratoare de producere a drogurilor, unul în municipiul Chișinău și unul în localitatea Holercani, r-nul Dubăsari.
Totodată, au fost identificate și alte laboratoare dislocate în România și Letonia. La fel, în cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate aproximativ 400 gr de droguri sintetice de tip PVP, marijuană, carduri bancare pe numele mai multor persoane, mijloace bănești în sumă totală de aproximativ 170.000 lei, peste 400 de cartele SIM utilizate la crearea portmoneelor electronice de plată, instrumente și obiecte pentru împachetarea drogurilor, cântare electronice la scară mică, peste 50 litri de precursori și soluții chimice destinate producerii drogurilor, dar și alte obiecte care probează comiterea infracțiunilor.
De asemenea, au fost identificate mai multe adrese, locații cu droguri ascunse, iar ca urmare a cercetării la fața locului au fost depistate și ridicate mai multe doze de droguri. Suspecții au fost reținuți pentru 72 ore, ulterior le-a fost aplicată măsura preventivă sub forma de arest pe un termen de 30 de zile.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 ani. Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”.