Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Procurorii din Moldova le-au făcut polițiștilor de ziua lor un cadou pe măsură

Perchezițiile de astăzi desfășurate de procurorii anticorupție pot fi calificate drept un cadou pentru polițiștii din țară, care sărbătoresc astăzi ziua creării Poliției Republicii Moldova.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 dec – Sputnik. Procurorii anticorupție au descins astăzi la Secția Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Ungheni. Descinderile au avut loc într-o cauză penală pornită pe faptul coruperii pasive săvârșite de către angajații întreprinderii.

Operațiune de amploare: PCCOCS și Serviciul Vamal în acțiune – Percheziții și reținuți

Procurorii au stabilit că un expert al Secției, având statut de persoană publică, în atribuțiile de serviciu ale căruia intră identificarea și înmatricularea vehiculelor auto, în perioada 26 octombrie – 7 noiembrie, contrar obligaţiunilor de serviciu a acceptat şi primit de la diverse persoane mijloace bănești. Bani au fost luați pentru  urgentarea procesului de efectuare a verificării și înmatriculării vehiculelor.

În cadrul perchezițiilor au fost ridicate documente și tehnică de calcul.

Procuratura Anticorupție anunță că, învinuitul și-a recunoscut vina. Acesta este  cercetat în stare de libertate.

Dacă acesta va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 50 de mii la 100 de mii de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Prin acțiunile sale procurorii au prevenit mai multe cazuri de creare a diferitor situații de risc a accidentelor rutiere și de încălcare a Regulamentului Circulației Rutiere.

Astfel, în ziua când Poliția Republicii Moldova împlinește 28 de ani de la fondare,  procurorii le-au făcut un cadou polițiștilor, care pe lângă multiplele obligații pe care le au, mai au și misiunea de a supraveghea siguranța în traficul rutier.