CHIȘINĂU, 17 dec – Sputnik. Președintele Repubicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu ÎPS Theophilos III Patriarhul Ierusalimului şi al Întregii Palestine. Șeful statului se află într-o vizită oficială în Israel.
Președintele țării a vorbit cu Patriarh despre rolul important pe care îl joacă religia ortodoxă în viața societății moldovenești, anunță Președinția într-un comunicat de presă.
Igor Dodon a remarcat că, potrivit recensământului populației, peste 98 la sută dintre locuitorii țării noastre sunt ortodocși.
”Religia ortodoxă este cea mai mare valoare a poporului Moldovei și unul dintre pilonii statalității noastre”, a specificat șeful statului.
Patriarhul Teofil a înmânat președintelui Republicii Moldova Ordinul ”Cavalerilor Sfântului Mormânt” pentru merite deosebite în apărarea religiei ortodoxe.
După întrevedere, Patriarhul a condus delegația moldovenească prin locurile sfinte, inclusiv la Biserica Sfântului Mormânt și în cuvuclie (camera mică a mormântului) unde în fiecare an, în ziua Învierii Domnului, pogoară Focul Haric.