Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Acordul de liber schimb cu China, la a patra etapă de negocieri

Autoritățile din țara noastră își doresc să exporte cât mai multe produse moldovenești pe piața chineză.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 dec – Sputnik, Alina Pruteanu. Evoluția relațiilor economice moldo-chineze, etapa negocierilor dintre partea moldovenească și cea chineză în ceea ce privește exportul, dar și ce produse moldovenești preferă chinezii - acestea au fost câteva subiecte discutate în cadrul emisiunii ”Atitudini” cu secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin.

De ce Moldova are nevoie de Uniunea Economică Eurasiatică

”Prioritatea ministerului Economiei este de a găsi cât mai multe piețe de desfacere pentru producătorii noștri. Republica Chineza este cel mai mare importator și exportator. Noi dorim să ajungem pe piața dată. Chinezii consideră că Republica Moldova este o țară mică cu o națiune puternică și cu un potențial foarte mare. Ei au recunoscut că merităm să fim puși în valoare”, a declarat în studioul Sputnik Moldova secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin.

Potrivit reprezentantului ministerului Economiei și Infrastructurii, intrarea în vigoare a acordului de liber schimb între țara noastră și Republica Chineză va diminua mai multe taxe și va lărgi spectrul de produse moldovenești care vor ajunge pe piața chineză.  

”Urmează să trecem la cea de-a patra rundă de negocieri. Echipa din țara noastră urmează să meargă în China. În urma acestor discuții se va decide ce produse moldovenești vor fi exportate”, a mai precizat secretarul de stat.

În cadrul emisiunii, Iuliana Drăgălin a precizat că procesul de negocieri cu China este imprevizibil. Nu poate fi prevăzută durata negocierilor si numărul acestora.