CHIȘINĂU, 8 dec – Sputnik. Duminică, valorile termice maxime vor urca până la +5..+7 grade Celsius.
Nici noaptea nu va mai fi la fel de geroasă ca până acum – în nordul țării se vor înregistra -3..0 grade, iar în centrul și sudul țării se vor înregistra temperaturi de -2..+2 grade Celsius.
Totodată, meteorologii au anunțat precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în toată țara.
Aceleași caracteristici termice se vor păstra și la începutul săptămânii viitoare.
Cum va fi vremea de sărbători
Fiindcă sărbătorile de iarnă nu mai sunt atât de departe, meteorologii din România au venit cu o estimare meteo pentru sfârșitul acestui an și începutul anului 2019. Se pare că, deși iarna a venit devreme anul acesta, cu ninsori și ger puternic încă din luna noiembrie, de sărbători am putea avea parte de temperaturi mai ridicate.
Astfel, potrivit acestora, în perioada 24-31 decembrie 2018, când este sărbătorit Crăciunul pe stil nou și Revelionul, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele ce ar trebui să se înregistreze în mod normal în acest interval.
La fel și în perioada 31 decembrie - 7 ianuarie 2019, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele normale ale perioadei.
Anterior, șeful Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ghenadie Roșca, a declarat pentru Sputnik că nu ar fi posibil să se prognozeze exact care va fi temperatura aerului în toată țara peste o lună de zile. Totodată, el a îndemnat să nu dăm crezare tuturor prognozelor ”apocaliptice” care apar cu regularitate în spațiul virtual.
”Deja al treilea an consecutiv se vorbește că vom avea cea mai geroasă iarnă din ultimii zece sau chiar o sută de ani. În realitate, potrivit prognozelor noastre, ne așteptăm ca aceasta va fi doar puțin mai rece. Dacă temperatura medie pentru această perioadă a anului în țara noastră variază între minus 1-3 grade, atunci în acest an am putea să avem cu două grade mai puțin”, a explicat meteorologul.
El a mai spus că meteorologii moldoveni consideră că în această iarnă nu vor fi precipitații abundente.