CHIȘINĂU, 6 dec – Sputnik. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale intenționează să înlocuiască insulina pentru diabetici cu analogi. Potrivit reprezentanților instituției, acest lucru este necesar pentru un tratament mai eficient și calitativ, conform standardelor internaționale. Decizia i-a nemulțumit pe membrii Asociației Tinerilor cu Diabet DIA.
Într-o petiție publică, DIA cere autorităților să renunțe la procurarea insulinei biosimilare, în favoarea medicamentului original. Membrii asociației se arată îngrijorați de faptul că Ministerul Sănătății intenționează să înlocuiască originalul Lantus, administrat pacienților cu diabet de tip 1, cu biosimilarul Strim, produs de compania ucraineană Farmak.
DIA face trimitere la mai multe modificări care s-au făcut pe parcursul ultimelor luni la licitațiile publice de procurare a insulinei, dar și la un ordin al Agenției Medicamentului din 29 octombrie 2018 prin care preparatul, sub formă de cartușe și capsule de 10 și 3 ml, a fost autorizat pe piața din Republica Moldova. Acesta e produs de compania farmaceutică Farmak din Ucraina, scrie presa locală.
Modificările operate într-un timp scurt sugerează favorizarea preparatului sus-numit și a testelor de glicemie de la un anumit producător, precum și economii la bugetul pentru analogi de insulină în favoarea testelor de glicemie, achiziționate pentru toate persoanele cu diabet din Moldova, indiferent de tip și nevoia de prioritizare, susțin reprezentanții DIA.
Asociația DIA califică această practică drept greșită, un experiment uriaș în care pacienții nu sunt de acord să participe. Plus că nu ar fi fost nici informați despre posibilele consecințe.
”Ca urmare a unor speculații la acest subiect apărute în spațiul public, MSMPS a creat un grup de lucru, care va examina și evalua corectitudinea procesului de achiziție și calitatea preparatului ce urmează a fi procurat, astfel ca pacienții cu diabet zaharat să beneficieze de medicamente eficiente și calitative”, este precizat într-un comunicat de presă al Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
În baza analizei informației și a dezbaterii subiectului, Grupul de lucru va stabili modalitatea optimă de abordare a necesităților pacienților cu diabet zaharat. Rezultatele ședinței grupului de lucru urmează a fi comunicate ulterior pe pagina oficială a Ministerului.
Potrivit autorităților, introducerea analogilor de insulină s-a decis în urma multiplelor solicitări din partea pacienților cu diabet zaharat, dar și a consultărilor cu specialiștii în domeniu, în cadrul ședințelor organizate la minister, care au argumentat că utilizarea analogilor de insulină de către pacienții cu diabet zaharat va aduce doar beneficii, efectul fiind mult mai eficient și care nu dau complicații, astfel, calitatea vieții acestora fiind îmbunătățită maximal.
Din grupul de lucru face parte conducerea MSMPS, coordonatorul Programului Național de prevenire și control al diabetului zaharat, reprezentanții CNAM, Agenția Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, ai Asociației Diabeticilor din Republica Moldova, Organziației Mondiale a Sănătății și ai prestatorilor privați.