Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Deputații din Moldova se întrunesc în ultimele două ședințe în mandat deplin

Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 29 noiembrie, și vineri, 30 noiembrie, începând cu ora 10.00.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 nov – Sputnik. Biroul Permanent a aprobat ordinea de zi a ultimelor două ședințe plenare în mandat deplin a Parlamentului. Aceste două ședințe vor avea loc joi, 29 noiembrie, și vineri, 30 noiembrie, începând cu ora 10.00.

Plenul Parlamentului urmează să ratifice Convenția Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive, Protocolul dintre Guvernele Republicii Moldova și Turciei privind abolirea reciprocă de vize, precum și Memorandumul de înțelegere dintre Guvernele Republicii Moldova și Turciei privind Liceul teoretic moldo-turc ”S. Demirel” din Congaz.

Din 1 decembrie, competențele și puterile Parlamentului de la Chișinău vor fi limitate

Plenul Parlamentului va mai dezbate proiectul de lege cu privire la condominiu, proiectul legii vânătorii și fondului cinegetic, proiectul de lege privind substanțele chimice. Parlamentul urmează să mai examineze proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal și proiectul de lege privind Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

În Moldova va fi marcată oficial Ziua Parlamentului>>>

Pe ordinea de zi mai figurează modificări și completări la Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, Legea comunicațiilor electronice, Legea privind semnătura electronică și documentul electronic, Legea cu privire la dispozitivele medicale, Legea Fondului de susținere a populației.

Deputații vor mai discuta inițiativele de modificare a Codului de procedură penală, Codului contravențional, Codului fiscal, Legii cu privire la comerțul interior, Legii cu privire la asigurări, Legii taxei de stat.