CHIȘINĂU, 26 nov – Sputnik. Un cutremur puternic de 6,3 grade pe scara Richter a lovit duminică, în provincia Kermanshah din vestul Iranului, a anunţat Institutul de Geofizică. Cel puțin 550 de persoane au fost rănite, potrivit relatărilor din partea autorităților locale.
Cutremurul a fost resimțit și în capitala irakiană, Bagdad, precum şi în Erbil, Kurdistanul irakian și Kuwait.
Peste 200 de persoane au fost rănite numai în orașul Sarpol-e Zahab, la 15 km de granița cu Irakul, în apropierea epicentrului. Seismul a fost localizat de Institutul Geologic al SUA (USGS) la 114 km nord-vest de orașul iranian Ilam, la o adâncime de 65 km.
Cutremurul a cauzat alunecări de teren, dar, după cum spun autoritățile, toate drumurile din regiune rămân deschise traficului, electricitatea a fost repornită în majoritatea zonelor afectate.
Cutremurul a fost resimțit în cel puțin șapte provincii ale Iranului.
Potrivit ministerului irakian de Interne, în Irak şi în Kuweit nu au fost raportate daune sau victime.
În noiembrie 2017, un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a lovit provincia Kermanshah din vestul Irakului, ucigând cel puțin 620 de persoane și rănind mii de persoane.
De asemenea, în 2003, un cutremur de 6,6 a lovit provincia Kerman din estul Iranului, ucigând 31.000 de oameni și distrugând complet orașul istoric Bam.