Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Filip se întâlnește, joi, la București, cu Iohannis, Dăncilă și Dragnea

Ședința comună a Guvernului Republicii Moldova și Guvernului României va avea loc pe 22 noiembrie, la București.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 nov – Sputnik. Pe 22 noiembrie, la București, se va desfășura ședința comună a Guvernului Republicii Moldova și Guvernului României. Ședința va fi precedată de întrevederea bilaterală dintre prim-ministrul Pavel Filip și premierul român, Viorica Dăncilă, anunță Guvernul de la Chișinău într-un comunicat de presă.

Fără taxă de roaming cu România: Vezi de când

În cadrul ședinței comune a celor două Executive, vor fi trecute în revistă proiectele comune și vor fi stabilite prioritățile de cooperare pentru viitor. Totodată, vor fi semnate mai multe acorduri bilaterale în diverse domenii.

La finalul ședinței, premierii Pavel Filip și Viorica Dăncilă vor susține declarații de presă.

În timpul vizitei la București, prim-ministrul Pavel Filip se va mai întâlni cu președintele României, Klaus Iohannis, cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.